Extraterestrul de 15 centimetri, denumit și „umanoidul din Atacama”, care ar fi trebuit să fie prima dovadă a faptului că Pământul a fost vizitat de aceste ființe, nu este decât un avorton.
Scheletul cu capul disproporționat față de corp a fost testat recent de o echipă de medici de la Universitatea Bască din Spania, care au concluzionat că acesta nu este de fapt decât un avorton mumificat, scrie Daily Mail.
„Era un schelet bizar, nu mai mare de 15 centimetri. Era o creatură cu dinţi tari, un cap lunguieţ, cu o umflătură mare în creştet. Corpul avea o culoare închisă. Spre deosebire de oameni, acest schelet avea nouă coaste”, a descris Munoz în momentul în care a fost descoperită creatura.
În urma testelor, cercetătorii au concluzionat că umanoidul din Atacama este de fapt un avorton de sex masculin al unui făt cu trăsăturile normale în acel stadiu al dezvoltării.
„Corpul are toate trăsăturile normale ale unui făt, de la cap, la trunchi, la membre. Putem spune fără îndoială că este un făt uman mumificat cât se poate de normal”, au spus medicii.
Scheletul a fost descoperit în 2003 de Oscar Munoz, un bărbat care căuta artefacte lângă biserica părăsită La Noria, din deşertul Atacama, din Chile. Descoperirea a entuziasmat multă lume, iar omul de afaceri spaniol Ramon Navia-Osorio a plătit o avere pentru a intra în posesia creaturii.