Un austriac şi-a bătut propriul record, stând în gheaţă 2 ore, 30 de minute şi 53 de secunde

Un austriac şi-a bătut propriul record, stând în gheaţă 2 ore, 30 de minute şi 53 de secunde
Sursa Foto: www.evz.ro

Josef Koeberl, un înotător din Austria, a stabilit sâmbătă un nou record mondial la stat în gheaţă. El a reuşit să reziste la temperatură extrem de scăzută mai bine de două ore și jumătate, transmite agenția de știri EFE.

Un austriac a stat în gheaţă mai bine de două ore şi treizeciminute

Austriacul Josef Koeberl este cunoscut în ţara sa drept ”omul de gheaţă”. De curând, sportivul a reuşit să-şi doboare propriul său record mondial, stând în picioare într-o cabină plină cu cuburi de gheaţă timp de 2 ore, 30 de minute şi 53 de secunde, îmbrăcat doar într-un costum de baie.

Noul record a fost înregistrat în piaţa centrală din Melk, oraş istoric situat la 80 de kilometri vest de Viena, unde zeci de persoane l-au susținut pe excentricul sportiv.

Koeberl nu a dorit doar să-şi depăşească recordul precedent, ci şi să lanseze un mesaj de conştientizare cu privire la criza climatică şi la topirea gheţarilor.

”În Germania există cinci gheţari. Oamenii de ştiinţă spun că în numai zece ani va mai rămâne unul singur. Am doi copii şi în viitor vreau să merg cu ei pe un gheţar, să-l vadă, să poată fi pe el. Vom avea o problemă în următorii 10, 20 de ani, dacă nu facem nimic pentru a schimba lucrurile”, a explicat sportivul austriac.

Josef Koeberlsperă că, în momentul în care politicienii şi întreprinzătorii îi vor vedea realizarea îi vor asculta mesajul şi vor deveni conştienţi de enorma pierdere pe care ar presupune-o dispariţia gheţarilor.

Ideea de a petrece cât mai mult timp cu putinţă într-o cabină cu gheaţă i-a venit lui Koeberl pe când era intervievat pentru un program de televiziune austriac. Atletul înregistrase deja câteva recorduri de înotat în ape îngheţate şi a decis că, în timpul interviului, va răspunde la întrebări aşezat într-o cadă plină de cuburi de gheaţă, pentru a-şi demonstra rezistenţa la temperaturile scăzute.

”Când respiram, aerul cald îmi intra în plămâni şi îmi încălzea corpul”

Reamintim faptul că în urmă cu un an bărbatula stabilit un alt record mondial la stat în gheaţă.Cu 2 ore 8 minute şi 47de secunde, austriacul a intrat în Cartea Recordurilor la vremea respectivă. Înainte de a intra în cutia de plastic, bărbatul a fost verificat medical iar, apoi, a intrat într-o cutia transparentă. Ulterior, afost acoperit de gheaţă până la gât. A urmat aşteptarea. Josef Koeberl voia să depăşească recordul de o oră 53 de minute şi 10 secunde stabilit de chinezul Jin Sonhao.

”Când respiram, aerul cald îmi intra în plămâni şi îmi încălzea corpul”, îşi aminteşte el.

În această sâmbătă, temperatura la Melk a fost ceva mai scăzută, de 27 de grade Celsius.

Sâmbătă, ”omul de gheaţă”a încercat să stea mai mult de 2 ore şi 30 de minute, lucru pe care era convins că-l va putea face deoarece s-a antrenat pentru aceasta pe gheţarul Hintertux.

”Ştiu când să mă opresc pentru că încep să am senzaţia de ‘vedere în tunel’. Când nu mai am vedere periferică înseamnă că am stat prea mult (în gheaţă)”, a mai spus austriacul.