Un fost militar francez este suspectat de crimă și canibalism: I-ar fi mâncat inima unui bătrân

Un fost militar francez este suspectat de crimă și canibalism: I-ar fi mâncat inima unui bătrân
Un fost militar francez susține că a ucis un bătrân și i-a mâncat inima. Potrivit Parchetului din Tarbes, citat de AFP, lângă trupul bărbatului a fost găsită o farfurie ce conținea carne umană. "Bucăţ...

Un fost militar francez susține că a ucis un bătrân și i-a mâncat inima. Potrivit Parchetului din Tarbes, citat de AFP, lângă trupul bărbatului a fost găsită o farfurie ce conținea carne umană.

Bucăţi de carne umană au fost găsite în farfurie„, a declarat procurorul Chantal Firmigier-Michel, care conduce ancheta asupra crimei comise pe 15 noiembrie, la Nouilhan (sud-vest), de către Jérémy Rimbaud, în vârstă de 26 de ani, un fost caporal care a efectuat misiuni în Afganistan.

După ce a fost arestat, tânărul a declarat că s-a „supus unui mesaj de origine superioară”. Un examen psihiatric arată ce se afla în „delir mistic”.

Analizele au cooborat spusele lui Jérémy Rimbaud, internat în prezent la psihiatrie.

Tânărul le-a spus anchetatorilor că a prelevat şi mâncat, după ce le-a fiert, inima şi limba nonagenarului, după ce l-a ucis prin lovire cu un instrument de metal, pentru că voci îl îndemnau să facă acest lucru.

Anchetatorii au găsit pe masă carne gătită cu fasole verde. Autopsia a confirmat că o parte a inimii bărbatului în vârstă de 90 de ani a fost extrasă din cutia toracică şi că limba i-a fost secţionată.