Un ministru adjunct afgan și șoferul său au fost răpiți, marți dimineață, de bărbați necunoscuți înarmați, în Kabul, au anunțat oficiali citați de AFP.
Ahmad Shah Waheed, numărul doi în Ministerul Lucrărilor Publice, mergea la serviciu în jurul orei 07:00 (05:30 ora României), în momentul în care a fost răpit, în cartierul Khairkhana, potrivit unui oficial din cadrul Ministerului afgan de Interne.
„Forţele de poliţie afgane au lansat o operaţiune pentru a-l găsi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Hashmatullah Stanikzai, în timp ce talibanii au declarat că nu au nicio informaţie cu privire la această răpire, care nu a fost revendicată.
Această răpire are loc în timp ce Comisia Electorală Independentă numără rezultatele primului tur al alegerilor din 5 aprilie, care ar urma să permită alegerea unui succesor pentru preşedintele Hamid Karzai.
Primele rezultate preliminare îl plasează pe primul loc pe Abdullah Abdullah, cu 41,9 la sută din voturi, urmat de economistul Ashraf Ghani, cu 37,6 la sută.