Un poliţist din Peru a fost surprins în flagrant delict, motiv pentru care a încercat să facă să dispară obiectul infracţiunii înghiţind bancnota primită drept mită, potrivit Agerpres.
Incidentul a avut loc într-un comisariat din Piura, în nordul ţării. Agentul tocmai primise o bancnotă de 100 în moneda locală (sol, circa 26 euro) de la conducătorul unei motociclete, contra acestei sume vehiculul, care nu avea actele în regulă, urmând să fie restituit de poliţist fără amenda corespunzătoare.
Dar acesta a ignorat că este filmat de colegii săi de la anticorupţie şi un procuror, în plină operaţiune.
Agentul a încercat să scape alergând, dar a fost reţinut. Pe imagini se observă cum poliţistul corupt s-a încleştat de balustrada unei scări, înconjurat de mai mulţi agenţi, dintre care unii îl filmau.
Încercarea unui coleg de a-l face să deschidă gura, pentru a scoate bancnota, a fost în zadar.
Un poliţist de la circulaţie a înghiţit şpaga, după ce a fost prins în flagrant
#DIRECT_ONE_hkin6v#