Un șofer a ajuns cu mașina pe o pârtie din San Martino di Castrozza, o stațiune montană din valea Primiero, provincia Trentino, nordul Italiei, după ce a fost înșelat de drumul acoperit de zăpadă.
Evenimentul a avut loc pe 8 ianuarie. Pe pârtia Bellaria din zona de schi Ces, o mașină a intrat pe o pârtie dedicată schiorilor, croindu-și drum, nici măcar cu viteză mică, printre turiști, coborând spre vale, transmite Tuttosport.
Ulterior, o patrulă de poliție-salvamont l-a interceptat și l-a escortat pe șofer în afara zonei de schi.
Bărbatul aflat la volan a spus că a fost „înșelat” de carosabilul acoperit cu zăpadă. Astfel, acesta a ieșit de pe drum și a ajuns pe pârtie.
În cele din urmă, șoferul a fost amendat de carabinieri. Totodată, se fac cercetări pentru a stabili dacă a fost o eroare de traseu sau un comportament intenționat din partea șoferului.