Un tată din comuna Frumosu, județul Suceava, a fost filmat în timp ce își bate cu cruzime filul de numai 7 ani. Scenele violente s-au produs chiar sub privirile mamei, care ar fi părut ușor amuzată de eveniment. Bărbatul a fost ulterior reținut de polițtiști, relatează Adevărul.
La începutul ianuarie, un tată din Suceana a fost filmat în timp ce își bate copilul de 7 ani. Omul îl trântește pe minor la pământ și îl lovește cu brutalitate cu o scândură, în repetate rânduri. Imaginile care surprind scenele de violență au fost filmate chiar în locuința familiei, ajungând ulterior pe Facebook, în împrejurări neclare, după cum menționează sursa citată mai sus.
În scenele filmate și publicate pe rețelele sociale se vede cum bărbatul îl apucă de gât pe copil și îl izbește cu capul de podea.
Ulterior acesta îl lovește în repetate cu o scândură, chiar sub privirile mamei. Femeia nu a intervenit să își apere fiul, pe tot parcursul actului de violență. Polițiștii suceveni s-au autosesizat și au demarat o acnhetă.
În acest caz s-au sesizat și polițiștii, care l-au reținut pe bărbat pentru 48 de ore. „Bărbatul agresor în vârstă de 48 de ani a fost reţinut de poliţişti şi condus la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună masuri procesuale inclusiv măsuri preventive de libertate”, declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, potrivit sursei citate mai sus.