Jurnalista și activista Marlene Engelhorn (32 de ani), una dintre moștenitoarele BASF, a anunțat, marți, cum și va dona averea. Ea a spus încă de acum câțiva ani că nu vrea să primească banii pentru că nu i-a muncit.
Marlene Engelhorn e descendenta lui Friedrich Engelhorn, fondatorul Badische Anilin- & Soda-Fabrik AG (BASF) – cea mai mare companie chimică din lume. Ea a moștenit peste 25 de milioane de euro.
Marți, Marlene Engelhorn a anunțat că a fondat comitetul „Sfat bun pentru redistribuire”, prin care 50 de persoane alese aleatoriu vor stabili ce se va întâmpla cu banii.
Activista a păstrat pentru ea doar o mică parte din moștenire, pentru a se întreține până va lua o decizie privind cariera sa. Cât despre restul banilor, ea nu va avea niciun cuvânt de spus, dar se va asigura că nu vor fi folosiți în scopuri neconstituționale, împotriva vieții, pentru tratamente inumane sau pentru obținerea de profit.
Potrivit Kleine Zeitung, moștenitoarea imperiului BASF a susținut că în zilele următoare vor fi trimise 10.000 de invitații, iar din cei care vor accepta, vor fi aleși cei 50. Alte 15 persoane vor fi alese de rezervă. Cu toții trebuie să locuiască în Austria și să aibă peste 16 ani.
Cei 50 se vor reuni la Salzburg timp de șase weekenduri, din martie până în iunie, și vor fi plătiți cu câte 1.200 de euro pe weekend. Ei vor analiza opțiunile de redistribuire a banilor. La final, sub supravegherea unor experți, vor fi stabilite direcțiile în care vor ajunge banii.
Marlene Engelhorn a spus de mai multe ori în ultimii ani că vrea să-și doneze averea pentru că nu i se pare corect să primească bani pe care nu i-a muncit.
Ea a mai afirmat că banii nu o fac fericită și i-a criticat pe superbogații care pretind că fac un mare bine omenirii doar pentru că donează din când în când pentru proiecte umanitare: „Dacă oamenii superbogați ar fi vrut să salveze lumea, atunci chiar ar fi făcut-o!”.
Engelhorn a vorbit și despre situația din Austria unde, la fel ca-n restul statelor, o mână de oameni au averi uriașe și influență colosală, față de imensa majoritate a populației: „Democrația e pusă în pericol de influența disproporționată a acestor câțiva oameni bogați”.