Vaticanul a anunțat miercuri că a încheiat negocierile cu oficialii palestinieni cu privire la tratatul care ar recunoaște efectiv Palestina ca stat, transmit DPA și EFE, citate de Agerpres. Israelul s-a declarat dezamăgit de această decizie, menționând că ”ea nu va ajuta la readucerea palestinienilor la masa negocierilor” de pace.
Potrivit EFE, acordul, care va fi încheiat în ”viitorul apropiat”, va viza ”aspecte esențiale ale vieții și activității Bisericii Catolice în Palestina”, relevă un comunicat de presă la Vaticanului.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a menționat că sâmbătă, 16 mai, Papa îl va primi în audiență pe liderul palestinian Mahmoud Abbas, cu o zi înaintea canonizării primilor doi sfinți de limbă arabă din Biserica Catolică.
Subsecretarul de stat al Vaticanului pentru relații cu statele, Antoine Camilleri, întrebat care este diferența dintre acordul încheiat în anul 2000 cu OEP și cel actual, a invocat adoptarea pe 29 noiembrie 2012 a unei rezoluții a ONU ce recunoaște Palestina ca stat observator nemembru al Națiunilor Unite.