Externe
Pregătirile pentru Crăciun sunt în plină desfășurare la Vatican, iar un brad spectaculos a fost montat în Piața San Pietro, notează stirileprotv.ro.
Bradul, înalt de 29 de metri și cu o greutate de 5,5 tone, are 70 de ani și provine dintr-o pădure din nordul Italiei.
De asemenea, montarea lui a fost realizată cu ajutorul unei macarale.
Peste 40.000 de activiști pentru protecția mediului au semnat o petiție prin care i-au cerut Papei să opteze pentru un brad artificial în locul celui natural, însă solicitarea nu a fost acceptată.
Mai mult, autoritățile au menționat că bradul urma să fie tăiat oricum, ca parte a unui program de reînnoire a pădurii.