Incident revoltător: Filozoful Alain Finkielkraut, înjurat și amenințat de „vestele galbene” în timpul manifestației din Paris. Macron condamnă atacul antisemit (VIDEO)

Incident revoltător: Filozoful Alain Finkielkraut, înjurat și amenințat de vestele galbene în timpul manifestației din Paris. Macron condamnă atacul antisemit (VIDEO)
Foto: Hepta

„Vestele galbene” au protetat sâmbătă pentru a 14-a săptămână consecutivă în Franța. În timpul manifestației din Paris, un grup de persoane i-au adresat injurii și l-au huiduit pe filozoful Alain Finkielkraut, precum se poate observa pe videoclipurile postate pe Twitter de Yahoo Actu și de jurnalistul Charles Baudry.

„Este Franța noastră”, i-au mai scandat protestatarii pe lângă înjurăturile ce nu are rost să fie reproduse.

Poliția a intervenit promt pentru ca situația să nu degenereze.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Deși la început a simpatizat cu mișcarea „vestelor galbene”, filozoful s-a declarat dezamăgit, într-un interviu acordat pentru Le Figaro, de direcția în care mișcarea se îndreaptă.

„Numeroși lideri ai revoltei au fost primiți cu brațele deschise în studiourile de televiziune. Au devenit vedete ale micilor ecrane. Promovarea li s-a urcat, iar aroganța i-a făcut să schimbe taberele”, spunea filozoful.

Atacul considerat unul antisemit, a fost rapide condamant de numeroși politicieni, inclusiv membri ai guvernului. Benjamin Griveaux, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a cerut arestarea autorilor incidentului.

„Insultele antisemite la care a fost supus reprezintă o negare a ceea ce suntem şi ce ne face o naţiune grozavă. Nu le vom tolera”, a scris Macron pe Twitter.

„Un val de ură pură pe care doar intervenția poliției a putut să o oprească. Să urmerești o asemenea scenă în Paris în 2019 este absolut intolerabil. Tocmai am vorbit cu Alain Finkielkraut pentru a îl asigura de suportul meu total”, a scris, pe Twitter, ministrul de Interne Christophe Castaner.

În jur de 41.000 de protestatari ai Vestelor Galbene s-au adunat pentru al 14-lea weekend consecutiv în toată Franţa sâmbătă. Protestele au început acum trei luni din cauza unei taxe pe combustibil, dar între timp s-au transformat în manifestaţii anti-guvern şi anti-Macron în general, unii folosind slogane antisemite cu referire la trecutul preşedintelui francez ca bancher.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`