Vești groaznice pentru Donald Trump: Un sondaj arată că americanii vor destituirea sa

Vești groaznice pentru Donald Trump: Un sondaj arată că americanii vor destituirea sa

Decizia lui Donald Trump de săptămâna trecută de a îl demite pe directorul FBI, James Comey, pare să îi dăuneze grav președintelui american în sondajele de opinie.

O cercetare făcută de compania de sondare democrată Public Policy Polling arată că 48% dintre americani sunt în favoarea destituirii lui Donald Trump, în timp ce 41% se opun unei astfel de decizii, scrie The Independent.

Același sondaj efectuat în rândul americanilor în urmă cu trei luni arată că cetățenii sunt împărțiți pe acest subiect, dar numărul celor care voiau destituirea era mai mic decât al celor în favoare.

Sondajul a fost efectuat între 12 și 14 mai, imediat după demiterea surprinzătoare a directorului FBI, dar înaintea dezvăluirilor celor de la Washington Post că președintele american a împărtășit informații secrete ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

Demiterea lui James Comey a stârnit numeroase îngrijorări atât în rândul democraților și a republicanilor privind investigația FBI privind o posibilă legătură între ruși și campania electorală a lui Donald Trump.

Și încrederea americanilor în Donald Trump a atins cel mai scăzut nivel odată cu această demitere a directorului FBI. 57% dintre cei intervievați au spus că sunt nemulțumiți de prestația președintelui american.