Compania Meta Platforms Inc a anunţat miercuri că, în viitorul apropiat, va reactiva conturile de Facebook şi Instagram ale fostului preşedinte american Donald Trump.
Cenzura asupra conturilor de pe platformele amintite ale fostului președinte al SUA a fost aplicată timp de de doi ani, după așa-numitul asalt al susţinătorilor săi asupra sediului Congresului, la data de 6 ianuarie 2021, informează Reuters.
Donald Trump a declarat că va candida din nou la Casa Albă în 2024 iar stafff-ul său de campania a făcut demersuri pentru ca Facebook şi Instagram să îi redeschidă conturile necesare pentru campania politică şi de strângere a fondurilor.
Într-o postare pe blog, Meta a precizat că a „pus în aplicare noi măsuri de protecţie pentru a descuraja repetarea infracţiunilor”.
„În cazul în care domnul Trump postează în continuare conţinut care încalcă legea, conţinutul va fi eliminat şi va fi suspendat pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi doi ani, în funcţie de gravitatea încălcării”, a transmis Nick Clegg, preşedintele Meta pentru afaceri globale.
În noiembrie, Trump a redobândit accesul la Twitter, după preluarea platformei de către Elon Musk, iar la câteva săptămâni avocații fostul președinte au transmis că se află în discuţii cu Meta pentru a reveni şi pe Facebook.
Meta a revocase pe termen nedefinit accesul lui Trump la conturile sale de Facebook şi Instagram după ce a eliminat două dintre postările sale din timpul revoltei din ianuarie 2021, inclusiv un videoclip în care a reiterat acuzația sa privind „frauda electorală generalizată” de la alegerile prezidenţiale din 2020.