Vila din Miami în care a locuit creatorul de modă italian Gianni Versace a fost vândută la licitație, marți, pentru 41,5 milioane dolari, relatează CNN.
”Este o afacere bună şi suntem mulţumiţi”, a declarat Lamar Fisher, un responsabil al casei de licitaţie Fisher Auctions.
La lictația pentru vila în care Versace a fost asasinat în 1997 s-au prezentat trei ofertanți: VM South Beach LLC, fiul magnatului imobiliar Donald Trump, Eric, şi Glenn Straub, care deţine între altele Palm Beach Polo & Country Club.
Preţul de plecare pentru ”Casa Casuarina”, o vilă din anii 30, având 10 camere şi două terase, din care una dă spre plajă, a fost de 25 de milioane de dolari.
Vila a fost cumpărate de creatorul de modă în 1992 cu 2,9 milioane dolari. Cinci ani mai târziu, designerul a fost asasinat acolo de ucigașul în serie Andrew Cunanan.
În ultimii ani, casa a fost transformată în hotel, dar, din cauza problemelor financiare, proprietarii săi au decis să o scoată la vânzare.