Vinurile din pivnița Palatului Elysee, scoase la licitație: În prima zi s-au strâns 300.000 euro

Vinurile din pivnița Palatului Elysee, scoase la licitație: În prima zi s-au strâns 300.000 euro
În prima zi a licitației în cadrul căreia au fost scoase la vânzare o parte din vinurile din pivnița Palatului Elysee s-a obținut o sumă de 300.000 euro, relatează 7sur7.be. Mai multe sticle au fost...

În prima zi a licitației în cadrul căreia au fost scoase la vânzare o parte din vinurile din pivnița Palatului Elysee s-a obținut o sumă de 300.000 euro, relatează 7sur7.be.

Mai multe sticle au fost cumpărate de un importator chinez de vin franțuzesc, acesta remarcându-se încă de la începutul licitației, când a cumpărat jumătate din sticlele de Cognac.

Pe de altă parte, două sticle de Petrus 1990 au fost adjudecate cu 5.500, respectiv 5.800 euro.

Chinezilor le place mult vinul franţuzesc. Voi păstra unele sticle şi altele le voi vinde unor colegi din domeniu”, a declarat importatorul care a precizat că a venit în Franța special pentru această licitație.

Prețurile sticlelor de vin au fost de două, trei sau patru ori mai mari decât valoarea estimată.

Un Chateau Latour 1936, cel mai vechi vin, a fost adjudecat cu 3.500 euro.

Este pentru prima dată când Palatul Elysee vinde o parte din sticlele sale de vin. Într-un număr de 1200, adică o zecime din totalul sticlelor ce se regăsesc în pivnița Palatului, toate etichetele sunt iscripționate cu data vânzării și proveniența, Palatul Elysee.