Președintele rus Vladimir Putin a cerut, luni, serviciilor de securitate ruse (FSB) să acţioneze împotriva organizaţiilor neguvernamentale folosite în „scopuri distructive” împotriva puterii, astfel încât să se evite în Rusia scenariul care a dus la înlăturarea de la putere a preşedintelui ucrainean, relatează AFP.
„Legislaţia rusă reuneşte toate condiţiile necesare pentru ca organizaţiile neguvernamentale să îşi poată desfăşura activităţile liber şi transparent. Nu ne permitem niciodată ca ele să fie folosite în scopuri distructive, aşa cum a fost cazul în Ucraina”, a declarat el în cadrul unei reuniuni a FSB.
Potrivit lui Putin, „structurile neonaziste, naţionaliste şi combatante, devenite principala forţă de atac a loviturii de stat anticonstituţionale, au fost finanţate în mare parte din străinătate prin ONG-uri” în Ucraina.
În repetate rânduri, Rusia a acuzat occidentalii că au susţinut o lovitură de forţă în Ucraina, care a condus la îndepărtarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici şi că a garantat acţiunile extremiştilor ultranaţionalişti la Kiev.
„Trebuie să facem distincţie între activităţile opoziţiei legale, care există în fiecare ţară democratică, şi extremism, care se bazează pe incitarea la ură (…), respingerea legii şi a Constituţiei”, a apreciat preşedintele rus.
„Trebuie să vedem diferenţa dintre a se opune în mod civilizat puterii şi a servi interesele străine în detrimentul propriei ţări”, a declarat el.
La reuniunea FSB, Vladimir Putin a declarat că în 2013, 46 de cadre care lucrau pentru serviciile de informaţii străine au fost demascate, precum şi 258 de agenţi, graţie muncii organismelor de securitate ruse.