Xi Jinping, enigmaticul "prinţ roşu" care are cele mai multe șanse să devină noul președinte al Chinei

Xi Jinping, enigmaticul "prinţ roşu" care are cele mai multe șanse să devină noul președinte al Chinei
Xi Jinping are cele mai mari șanse să devină noul președinte al Chinei pentru următorul deceniu, acesta fiind primul lider născut după instaurarea regimului fondat de către Mao, în anul 1949, potrivit...

Xi Jinping are cele mai mari șanse să devină noul președinte al Chinei pentru următorul deceniu, acesta fiind primul lider născut după instaurarea regimului fondat de către Mao, în anul 1949, potrivit cotidianului Mirror.

În vârstă de 59 de ani, este considerat o enigmă pentru chinezi, fiind susceptibil că deține de 10 ani postul de secretar general al PCC, partid pe care îl va moșteni, după ce îi va lua locul lui Hu Jintao, în martie 2013.

Fiul unui „erou al revoluţiei”, Xi Jinping este, prin urmare, unul dintre „prinţii roşii”, al unei veritabile „aristrocraţii” care guvernează o China devenită a doua putere mondială sub conducerea Partidului Comunist Chinez.

Xi Jinping ar urma să fie consacrat în funcţie la finalul Congresului, prevăzut către 15 noiembrie, un eveniment difuzat în direct de televiziune pentru 1,3 miliarde de chinezi.

Unii experţi îl consideră un conservator lipsit de charismă, dar mai afabil și mai relaxat în televiziune față de Hu Jintao cunoscut ca sobru și cu gesturi aproape „robotizate”.

Xi Jinping este căsătorit cu Peng Liyuan, o cântăreaţă celebră avansată la gradul de general de armată care este, de altfel, mai populară de cât el în China.

Cei doi au o fiică aflată la studii în SUA, la Harvard, sub un nume fals.

Familia sa este implicată într-un amplă anchetă a agenției Bloomberg, prin care s-a arătat că rude ale lui Xi Jinping ar deţine o avere ce însumează câteva sute de milioane de dolari. Această anchetă jurnalistică a fost imediat cenzurată în China

La începutul lunii septembrie, Xi Jinping a dispărut fără explicație pentru 12 zile, ridicând suspiciuni cu privire la starea sa de sănătate.

 

 

Tags: