Călătoriile în timp ar putea fi posibile în curând

Cercetătorii chinezi susţin că, folosind găurile de vierme pentru călătoria în timp, poate fi demonstrată invaliditatea Principiul incertitudinii al lui Heisenberg, una dintre cel mai puţin înţelese idei din domeniul fizicii, informează descopera.ro.

Găurile de vierme sunt descrise ca fiind portaluri între două locuri diferite din Univers, dar despre ele se spune şi că fac legătura între două "timpuri", care pot exista în acelaşi timp în spaţiul cosmic.

Se crede că în cazul în care cele două părţi ale unei găuri de vierme ar fi destul de apropiate, ne-am putea opri să cădem în interiorul unor astfel de structuri şi am putea călători în timp. Această teorie nu este, însă, pe deplin acceptată deoarece oamenii de ştiinţă au întâmpinat mai multe probleme de logică în încercarea de a o înţelege.

Experţii chinezi au venit, însă, cu o alternativă denumită "curbă temporală deschisă". Conform specialiştilor, acestea ne-ar permite să călătorim în timp, însă este nevoie ca în Univers să existe găuri de vierme suficient de depărtate, care, indiferent de ce am face, ne-ar atrage în interiorul lor. În cazul unor astfel de structuri, am avea şansa să fim în două locuri în acelaşi timp, însă nu am avea şansa de a ne întâlni cu noi înşine.

Pentru a afla dacă curbele temporale închise ar putea funcţiona în mod asemănător cu cele temporale deschise, echipa de fizicieni condusă de Mile Gu a studiat posibilitatea folosirii celor dintâi pentru a măsura particule, cu o precizie infinită. În mecanica cuantică, toate măsurătorile de acest tip sunt limitate de Principiul incertitudinii al lui Heisenberg, care impune o limită fundamentală cu privire la informaţiile pe care le putem avea despre o particulă.

Chinezii au arătat însă că dacă se profită de modul în care particulele pot fi sincronizate între ele înainte de a intra într-o curbă temporală închisă, toate particulele vor ieşi aliniate în partea cealaltă parte a găurii de vierme. Teoria lui Heisenberg spune că particulele nu pot fi măsurate cu o precizie nelimitată, dar dacă această echipă ar reuşi să măsoare fiecare particulă în parte, atunci această limită ar fi depăşită.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)