Vodafone a început o investigație privind o posibilă fraudă la una dintre diviziile din Spania

Vodafone a început o investigație privind o posibilă fraudă la una dintre diviziile din Spania
Foto: telegraph.co.uk

Vodafone a anunţat că a început o investigaţie pentru o posibilă fraudă fiscală la divizia Ono din Spania, cumpărată în luna iulie pentru 7,2 miliarde de euro, relatează Bloomberg.

„În momentul în care Vodafone a luat la cunoştinţă situaţia, am iniţiat un audit legal pentru a investiga faptele privind presupusa fraudă”, a declarat un purtător de cuvânt al Vodafone.

Conform unui comunicat al Vodafone, ancheta este legată de declaraţiile fiscale anterioare ale companiei Ono.

În iulie, operatorul de telefonie mobilă din Marea Britanie a încheiat preluarea furnizorului de televiziune prin cablu Ono pentru 7,2 miliarde de euro, incluzând datoriile companiei achiziţionate, cu scopul de a se extinde către zona serviciilor fixe de televiziune şi internet în Europa.

Totodată, prin cumpărarea Ono, Vodafone a încercat să sprijine revenirea afacerii sale în Spania, care a fost afectată de competiţia preţurilor de pe piaţa locală a telecomunicaţiilor şi de situaţia economică a Spaniei. Veniturile Vodafone în Spania au înregistrat scăderi în ultimii patru ani fiscali.

Ultima oră
18:00 - Cristian Diaconescu, despre viitorul secretar general al NATO: „Discuția în acest moment, într-adevăr, se îndreaptă spre o variantă din Europa de Est” / Ce spune despre varianta Klaus Iohannis (VIDEO)
17:51 - Bărbat din Dolj, rănit grav de artificii, la o petrecere. A fost transferat cu elicopterul la Spitalul Floreasca
17:43 - MAE dezvăluie câți moldoveni sunt în așteptare pentru cetățenia română. Cererile, afectate de pandemia de COVID-19
17:30 - Japonia prelungește starea de urgență la Tokyo și o introduce și în alte regiuni: Gazda Jocurilor Olimpice se confruntă cu un trend pandemic alarmant pe fondul variantei Delta
17:18 - Secția de Oncologie a Spitalului Județean Buzău, închisă pentru o săptămână. Singurul medic intră în concediu
17:13 - Ministerul Culturii a avut o execuție bugetară de 90% în primul semestru. Bogdan Gheorghiu: „Salut iniţiativa prim-ministrului Florin Cîţu. Românii trebuie să ştie şi să înţeleagă ce se întâmplă cu taxele şi impozitele pe care le plătesc”
17:00 - Atac ransomware asupra Spitalului Clinic Witting din București. SRI: Astfel de atacuri reprezintă un semnal de alarmă cu privire la nivelul scăzut de securitate cibernetică
16:45 - Belarus, gata să invite trupe rusești dacă este nevoie, spune Aleksandr Lukașenko: „Dacă este necesar, nu vom ezita”
16:42 - Vaccinul împotriva COVID-19, obligatoriu pentru medici în Ungaria. Măsura intră în vigoare de la 1 septembrie
16:35 - Scrisoare a mediului academic împotriva schimbărilor privind plagiatele. Klaus Iohannis: Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității