Prognoza meteo pentru luna octombrie: Temperaturi peste medie și vijelii

Prognoza meteo pentru luna octombrie: Temperaturi peste medie și vijelii
Foto: Pixabay

Luna octombrie începe cu o vreme deosebit de caldă, mai ales în partea de sud-est și centru a țării.

Temperaturile vor depăși 30-32°C.  În partea de vest și nord temperaturile rămân ridicate, între 20 și 24 °C. Fenomenele de instabilitate atmosferică vor aduce averse torențiale, descărcări electrice și cantități de apa  însemnate, 40-45l/ mp”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, pentru B1 TV. 

Cod galben de vijelii în vestul țării

În intervalul 1 octombrie, ora 17:00 – 2 octombrie, ora 06:00, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și la munte vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Ploile se pot extinde pe parcursul nopții și in partea centrală, sudică și sud-estică. Duminică, vântul se intensifică în Carpații Meridionali și de Curbură, sudul Banatului, Oltenia și Muntenia rafalele pot ating 55-75km/h, iar pe crestele munților, chiar de 80-100km/h.

Duminică, vremea rămâne caldă în partea de sud și sud-est, cu temperaturi de până la 28°C și 27°C în Capitală.

Începând de săptămâna viitoare, vremea începe să se răcească și ajunge la valorile normale pentru această perioadă, a atras atenția meteorologul.

Urmăriți B1TV.ro și pe