Anca Serea nu va mai prezenta știrile din sport la Prima TV. Ce ofertă a primit vedeta (GALERIE FOTO)

Anca Serea nu va mai prezenta știrile sportive la Prima TV, anunță paginademedia.ro, care scrie că vedeta ar fi primit deja o altă ofertă pentru un proiect mediatic în cadrul aceluiași trust. Mai exact, soției lui Adrian Sînă i s-a propus să prezinte emisiunea „Supernanny”, însă aceasta nu a oferit un răspuns momentan, potrivit paginademedia.ro.

Anca Serea pleacă de la pupitrul știrilor sportive

Maria Iordănescu și Marina Nițoiu au preluat jurnalele de sport din weekend, pentru a o înlocui pe soția lui Adrian Sînă.

După ce s-a vorbit despre plecarea sa de la pupitrul știrilor, vedeta a postat un mesaj pe rețelele de socializare. Anca Serea nu a menționat nimic despre încheierea proiectului de la Prima TV.

„Sunt lucruri pe care, câtă vreme nu le-nveți, nu le poți face. Sunt altele, câtă vreme nu le faci, nu le poți învăța. Eu cred cu tărie că atâta vreme cât trăim învățăm. Suntem datori să învățăm. Nu pentru alții, ci pentru noi înșine.

Pentru a evolua, pentru a deveni versiuni mai bune ale noastre. Pentru a depăși anumite minusuri și bariere pe care nici nu le vedem de multe ori. Păstrând însă o mentalitate deschisă, încercând experiențe noi, putem să acumulăm informații neprețuite.

De mare ajutor este și să învățăm de la alții, din greșelile altora. Dar, din păcate, de puține ori reușim să lăsăm orgoliul deoparte și să facem acest lucru. Sunt și multe lucruri care la prima vedere nu par importante, poate chiar nefolositoare.

Dar adevărul este că în viață totul are o valoare. Pe care o aflăm, mai devreme sau mai târziu. O zi cu înțelepciune și lecții frumoase să avem! #friday”, a scris prezentatoarea pe Facebook.

Anca Serea, de urgențe la spital

Anca Serea a fost internată înainte de Crăciun din cauza unor probleme de sănătate. Vedeta a ajuns de urgență la spital după ce a început să se simtă rău.

Prezentatoarea a avut stări de amețeală și a avut bănuieli că s-a infectat cu Covid. Femeia nu a putut să se ridice din pat și se simțea extrem de rău. Vezi mai multe poze în galeria foto de AICI.

„Sunt mai binișor, acasă. Încerc să iau totul mai ușor, deși am probleme mari cu somnul. Analizele au ieșit în parametrii normali, am făcut CT cranian și multe alte investigații care arată OK. Am nevoie să dorm și de odihnă‘, a anunțat Andca Serea pe Instagram.

Tags:
Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni