În timpul unui interviu, Ben Stiller, în vârstă de 59 de ani, și-a amintit cum el și soția sa, în vârstă de 53 de ani, s-au despărțit în 2017, dar au reușit să-și reîntărească relația câțiva ani mai târziu, în timpul pandemiei de COVID-19, scrie People.
„Nu știu să explic cum s-a întâmplat, altfel decât că ne-am dorit amândoi”, a spus Stiller când a fost întrebat cum de s-au reîndrăgostit el și Taylor când, de obicei, majoritatea cuplurilor care se despart nu mai reușesc.
El a continuat, remarcând că pentru orice relație, în special una care durează de atâta timp cât durează căsnicia lor de 25 de ani, „Trebuie să lucrezi”.
„Acum, nu mai considerăm zilele în care suntem împreună de la sine înțelese. Știm foarte bine că ele ar putea dispărea și pentru mine faptul că ne petrecem timpul împreună este un dar, chiar sunt atât de fericit că suntem împreună.”
Cuplul, care a jucat împreună în mai multe filme de-a lungul anilor, s-a căsătorit în 2000 și are doi copii, fiica Ella, 22 de ani, și fiul Quinlin, 19 ani.
Stiller spune că de „când s-a întâmplat COVID-ul”, totul s-a schimbat după ce familia lui „și-a făcut împreună o casă”.
„Nu ştiu. Sunt doar recunoscător”, a spus Stiller. „Nu am niciun sfat grozav pentru vreo relație, în afară de faptul că sunt atât de recunoscător că ne-am împăcat și cred că uneori oamenii nu ar trebui să o facă – uneori nu este lucrul potrivit. Pentru noi a fost lucrul potrivit.”