Bianca Drăgușanu a susținut că a devenit foarte selectivă cu proiectele în care se implică, deoarece oricum are multă treabă și nu mai vrea să-și piardă timpul și energia pe bani puțini.
Vedeta a mers la avanpremiera filmului „Cursa”, ce urmează să intre în cinematografe din 24 octombrie.
Întrebată dacă ar juca într-un film și ce rol ar accepta, Bianca Drăgușanu a răspuns: „Eu sunt eu, nu știu, n-aș accepta orice, evident. Depinde de buget, nu vin nici pe gratis și depinde de rol. Adica nu sunt vreo disperată să apar, ca eu apar și fără să fac ceva”.
„Muncesc de dimineaţă până seara, am zile în care cad ruptă, obosită, şi mă gândesc serios să schimb profilul de activitate. Mă solicită prea tare, da. Nu ştiu, mă apuc de vândut castraveți în piață. (râde – n.r.).
Am atelierul, da, și clinica unde colaborez, e o clinică de beauty. Și mai am campaniile, extensiile, mai am multe lucruri”, a mai afirmat vedeta.
Întrebată de CanCan pentru ce sumă nu se dă jos din pat, ea a răspuns: „Minim 3.000 euro! La orice job, altfel nu, nu mai pierd timpul. Locul de parcare, timpul meu, nu”.
Bianca Drăgușanu a povestit în trecut cum și-a câștigat primii bani, înainte să cunoască celebritatea.
„Vindeam covrigi. Am avut o relație cu un băiat timp de 3 ani, care avea o brutărie și îl ajutam. Avea mai multe afaceri la care eu participam la momentul ăla și munceam cu el. Munceam cu el și îmi câștigam banii singură.
Dintotdeauna mi-am câștigat banii singură. Eu când altele își cumpărau produse cosmetice, eu îmi cumpăram haine de la second hand, le modificam la croitorese și le vindeam triplu față de cât le-am cumpărat. Eram o bișnițară. Ce e rău în asta?”, a spus Bianca Drăgușanu, în podcastul lui Bursucu’.