Sarcina lui Theo Rose a devenit una dintre cele mai discutate noutăți din ultimele zile. Vedetele și fanii s-au grăbit să o felicite pe artista. Se pare că o așteaptă o nouă etapă în relația cu Anghel Damian.
În timp ce toți o felicită și îi prezic o nuntă cu alesul inimii, Carmen Harra nu prevede un viitor strălucit și crede că cei doi iubiți sunt incompatibili, iar relația lor nu va rezista. Clarvăzătoarea aruncă o bombă în mediul online și vorbește deschis despre viitorul celebrului cuplu.
„Theo e foarte frumoasă, talentată, superbă, bună la suflet, o persoană extraordinară. El (n.r. Anghel Damian) este foarte independent, vrea să-și construiască o carieră și va reuși. Știi cum este relația asta? Exact cum a fost cea dintre Andreea Bălan și George Burcea, cam așa.
Este o relație în care ne atragem, ne iubim la nebunie, suntem foarte buni unii cu alții pe moment, întrebarea este cum va supraviețui această relație? Problema este că avem această chimie fizică, se nasc copii, ne iubim, dar ne potrivim sau nu?
La toate socotelile de compatibilitate sunt probleme multe în acestă relație. Să sperăm că ei au înțelepciunea să treacă peste problemele care sunt și să facă o relație solidă, ceea ce nu va fi ușor deloc, pentru că ei nu sunt nici suflete pereche, nu sunt nici cea mai compatibilă relație, dimpotrivă, sunt două persoane care în timp au probleme serioase de comunicare, însă, nu putem să le dorim decât tot binele din lume”, a declarat Carmen Harra, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.
Reacția pe care toată lumea o aștepta, în această perioadă, a apărut în sfârșit! Theo Rose a confirmat faptul că este însărcinată cu regizorul serialului „Clanul”, Anghel Damian, cu care are o relație de iubire de mai bine de 4 luni. Antrenoarea de la „Vocea României” a făcut anunțul public pe rețelele de socializare, uimindu-i pe toți urmăritorii săi.
„Vă pup de la filmări. Este adevărat, o să aveți un nepoțel sau o nepoțică. Când iese, vreau să îl strigați nepoate, sau nepoată, depinde. Să fim sănătoși cu toții, presa să o ardă focul. Vă pup!”, a declarat Theo Rose pe rețelele de socializare.