Carmen Tănase și-a dedicat viața scenei și se bucură de o carieră impresionantă. O știe toată țara de pe micul ecran și mai ales din serialele fenomen care au adus-o în fața publicului.
De-a lungul carierei sale, actrița a legat strânse prietenii cu colegii ei de breaslă, dar nu și cu Marius Manole. La început „l-a dușmănit”, însă acum susține că nu poate trăi fără el, deoarece a descoperit sufletul său extraordinar.
„Am o primă părere despre oameni, dar am luat țeapă de multe ori. Am o intuiție, de aia sunt și iubitoare de animale. Totuși, sunt om, adică mult inferioară regnului animal. În general, am rămas excepțională cu persoane cu care nu m-am putut suporta la început.
Am discutat chiar acum de curând cu Marius Manole. Am fost pe dușmănie cu Manole. Eu îl plăceam pe el ca actor, dar el cu ce făceam eu, că și eu am dat din gură cât am putut … Eram pe război, până ne-am cunoscut. Am jucat împreună. Nu mai putem unul fără altul, pe cuvântul meu de onoare.
E foarte haios, e un suflet extraordinar. Cred că asta m-a și legat atât de tare. Te simți bine cu el”, a spus Carmen Tănase, conform fanatik.ro.
Actriță, scenaristă și regizoare, Lia Bugnar este una dintre cele mai apreciate și mai respectate femei din industrie. De curând, aceasta a vorbit despre chimia cu Marius Manole.
În urmă cu ceva timp s-a speculat că între cei doi s-ar fi înfiripat o frumoasă poveste de iubire, însă aceștia au negat legătura amoroasă.
Se pare că se cunosc de foarte mulți ani și sunt colegi de teatru: „Ne-am cunoscut acum o sută de ani în teatru (repetam împreună într-un spectacol, eram chiar soț și soție) și ne-am îndrăgostit ireparabil”, a declarat scenarista serialului „Clanul” pentru Fanatik.