Carmen Tănase explică de ce a refuzat să intre în politică: „Nu am muncit o viață să vină unii să îmi facă imaginea praf”

Carmen Tănase explică de ce a refuzat să intre în politică: „Nu am muncit o viață să vină unii să îmi facă imaginea praf
Carmen Tănase explică de ce a refuzat să intre în politică Foto: Facebook/Carmen Tănase.

Carmen Tănase a explicat la Kanal D, în timpul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, care este motivul pentru care a refuzat până acum să intre în politică.

Artista susține că mare parte din decizie este bazată pe faptul că mediul politic românesc este unul „murdar”.

„Nu am ce să caut în această politică. În această politică este un joc murdar, în care dacă intră cineva care chiar dacă are gânduri bune și iubește țara asta și nu vrea să participe la nicio mârșăvie, imaginea sa e făcută praf în două săptămâni.

Eu nu am muncit o viață să vină unii să îmi facă imaginea praf. Nu e vorba numai de politica de la noi. Eu sunt observator și ca orice cetățean comentez. E vorba de ce se întâmplă în politică în general pe glob. De 32 de ani lucrurile au mers în jos, nu numai în politică, în toate domeniile. Nu aș putea să particip la asta că nu aș putea să fac nimic.

Dacă aș putea să fac ceva, poate că mi-aș asuma acest risc. Însă e o energie cheltuită aiurea și poate și eu aș fi terminată și nu are niciun sens”, a declarat Carmen Tănase, conform sursei citate.

Carmen Tănase, despre arestarea politică a tatălui ei

Carmen Tănase a oferit și o serie de dedesubturi ale vieții ei private. Întrebată de sentimentele pe care le are referitor la arestarea politică a tatălui ei, în vremea comunismului, marea artistă a spus:

„Tatăl meu a fost arestat politic și lucrul asta m-a înfuriat și nu mi-a dat voie să mă las pradă fricii. Eram inconștient de curajoasă. Eram și foarte tânără și când ești tânăr ești și inconștient. Aveam în spate suferință tatălui meu care a lăsat acasă o femeie neajutorată și un copil în clasa I pentru că și-a respectat principiile.”

„Poate că de-asta sunt războinică acum. Daca tatăl meu a putut face asta, nu văd de ce eu aș face altfel”, a precizat artista, vizibil emoționată.

Eșecul primei admiteri la facultatea de teatru

Marea actriță a povestit și care au fost motivele din spatele eșecului înregistrat în timpul primei sesiuni de admitere la teatru.

Atunci, chiar actorul Marin Moraru a fost cel care a picat-o.

„Ați atins un punct sensibil. Marin Moraru nici nu știa că eu am fost la examen și că m-a picat, pentru că el nici nu a ridicat capul la admitere. Eu i-am văzut doar chelia. Nu i-a atras atenția nimic, eram un copil răsfățat care a crezut că le vă rupe gura. Nu aveam ce să caut acolo atunci. I-am povestit, s-a amuzat. Am luat de la el tot ce s-a putut. Am fost un vampir în meserie”, a completat Carmen Tănase.