Anda și Joseph Adam au povestit ce i-a impresionat în mod special în timpul filmărilor pentru Asia Express, dar și ce probleme serioase de sănătate a avut artista chiar de la început. Experiența lor a fost marcată de diferențele culturale dintre România și Filipine, respectiv Vietnam.
Anda și Joseph Adam au fost marcați de bunătatea oamenilor întâlniți pe Drumul Eroilor. „Oamenii de acolo au mâna pe suflet. Ce au împărțit cu noi… puținul pe care îl aveau, ni l-au dat din toată inima”, a susținut Joseph.
Anda a povestit o întâmplare care a impresionat-o în mod deosebit.
„Îți dau un exemplu foarte concret, care nici măcar nu s-a difuzat la televizor. În prima zi, acolo unde am fost aruncați pe insula aceea, o familie avea un singur pește, toată mâncarea lor. Aveau trei copii, iar soțul era singura sursă de venit, pescuia. Ei bine, acel pește, care nici măcar nu era mare, l-au pus pe masă și l-au împărțit cu noi. Eu nici n-am putut să mănânc… erau șase persoane: patru adulți și doi copii. Și l-au împărțit în șase”, și-a amintit artista.
Cei doi plănuiesc acum să-i ajute pe oamenii respectivi.
„Am pregătit multe pachete să le trimitem oamenilor de acolo, ca să știi. Am ținut legătura cu ei, le-am luat adresele, numerele de telefon, iar unii dintre ei ne-au scris pe Instagram, pentru că i-am rugat să ne contacteze pe Facebook sau pe Instagram. Vrem să le trimitem pachete din România, să-i ajutăm cât de mult putem. Deja săptămâna aceasta începem cu livrările și sperăm să conteze măcar puțin pentru ei, să contribuim la fericirea și siguranța lor, atât cât putem, și financiar, și cu pachete de tot felul”, a mai spus Anda Adam.
Cei doi au mai povestit că nu au putut să mănânce mai nimic pe acolo și nici să bea apa oamenilor de la robinet, deoarece aceasta nu era potabilă. Chiar și așa, Anda tot s-a îmbolnăvit la începutul competiției.
„Înainte să plecăm, noi am făcut cinci vaccinuri în România, toți concurenții. Dar bacteriile și virusurile pe care ei le au acolo, noi nu le avem în Europa. Corpul nostru a fost expus la niște bacterii complet necunoscute, la riscuri mari. Eu m-am îmbolnăvit imediat ce am ajuns, chiar de la prima masă.
Am făcut o enterocolită și o săptămână mi-a fost foarte, foarte greu. Am avut chiar și o cursă de eliminare în timp ce sufeream de acea enterocolită. După asta, îți dai seama că mi-a fost frică să mă mai ating de ceva. Mai ales pentru că apa lor nu este potabilă. Producția ne-a anunțat clar: „Să nu beți apă de la robinet!” Ni se dădeau non-stop sticle cu apă plată și ni s-a spus că, inclusiv când ne spălăm pe dinți, să folosim doar acea apă”, a povestit Anda Adam, pentru CanCan.
Cântăreața a mai precizat că în timpul filmărilor a slăbit șase kilograme, iar Joseph cam 11.