Emisiunea moderată de Dan Negru este un loc plin de surprize pentru concurenți, oferindu-le întâlniri neașteptate cu vedete și oportunitatea de a câștiga sume substanțiale de bani. Magda, de profesie traducătoare autorizată, a izbutit să pună la grea încercare buzunarul moderatorului de la Kanal D.
Tânăra din București a ajuns direct în finala emisiunii cu un premiu de 175.000 de lei și un jackpot de 100.000 de lei. În ultima rundă, Magda a trebuit să răspundă greșit la 21 de întrebări în 150 de secunde, ceea ce a fost o provocare dificilă. Cu toate acestea, ea și-a păstrat calmul și s-a concentrat pentru a obține victoria, scrie Cancan.ro.
În ciuda presiunii din proba finală, tânăra concurentă a demonstrat o uimitoră stăpânire de sine. Și-a pregătit mintea pentru a furniza un răspuns greșit și a reușit să facă acest lucru. Întrebarea finală, formulată de Dan Negru și care i-a adus un premiu impresionant, suna astfel: „Pe tocuri sau pe schiuri, dacă ești pe pârtie, ce alegi?”
Sub presiunea emoțiilor și a întrebărilor, Magda a dat un răspuns incorect, dar acest răspuns i-a adus un premiu în valoare de 90.000 de lei. În mijlocul unui val de aplauze entuziaste, Dan Negru a felicitat-o pe tânără: „90.0000 de lei. Ai reușit! Să le spunem celor care se uită că nu e greu să îți setezi mintea să răspundă greșit”, a exclamat Dan Negru.