Cum arată Xena, prințesa războinică la 55 de ani. Nu o mai recunoști (FOTO)

Cum arată Xena, prințesa războinică la 55 de ani. Nu o mai recunoști (FOTO)

Pe numele său real Lucy Lawless, actrița a devenit un nume cunoscut în anii ’90 datorită rolului din seria de televiziune Xena: Prințesa Războinică”. De atunci, Lucy Lawless a continuat să aibă o carieră de succes în industria filmului și televiziunii și este adesea asociată cu personajul care a devenit iconic, în ciuda altor roluri notabile pe care le-a interpretat.

Cum arată Xena, la 55 de ani

În perioada 2019-2022, actrița a jucat în seria My Life Is Murder”, ajungând la al treilea sezon, în rolul unui detectiv particular. Referindu-se la rolul său din Xena: Prințesa războinică”, actrița a spus că nu a avut altă opțiune decât să accepte confuzia dintre ea și personajul său din serial.

Cred că mi-am dat seama destul de devreme că nu am de ales decât să o accept, pentru că, A, ea a fost bună cu mine – mă refer la personajul Xena. Serialul mi-a oferit totul, familia mea, prietenii mei.”, spunea aceasta, într-un interviu.

Cu toate acestea, Lucy Lawless a dezvăluit că nu a experimentat doar avantaje datorită rolului care i-a adus faimă. Ea a recunoscut că a început să fie urmărită de oameni și recunoscută ca fiind din acel serial „antic” dar ea însăși considera că acest lucru era „de prost gust”, scrie Fanatik.ro.

Foto: Instagram/ reallucylawless

Cu ce se ocupă acum Prințesa războinică

Nu credeam că voi fi îngrădită, dar am fost îngrădită într-un mod ciudat, în care oamenii cred că: ‘Oh, ea este din serialul ăla din anii ’90’. Era de prost gust. Nu prea m-am uitat la el. Era de prost gust. Ea e de prost gust”, spunea actrița.

În prezent, Lucy Lawless se distinge nu doar ca războinică pe ecran, ci și într-un alt domeniu important. Este o adeptă ferventă a protejării mediului înconjurător și chiar a petrecut o zi în închisoare ca urmare a curajului său de a-și susține convingerile.

Actrița și un grup de protestatari au escaladat vârful unei platforme de foraj petrolier și au rămas în acel loc timp de trei zile consecutiv, într-o manifestare de protest împotriva activităților de explorare din regiunea Arctică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:56 - INS: Inflația a urcat la 5,11% în noiembrie. Mărfurile alimentare și cele nealimentare sau scumpit cu peste 5%, iar serviciile cu peste 7%
09:36 - Incendiu la un liceu din Suceava, din cauza unei țigări aruncate pe jos: „Am simțit miros de fum și am văzut focul”
09:33 - Dosarul 10 august se îndreaptă cu pași repezi spre prescrierea faptelor: Jandarmii acuzați de violențe ar putea scăpa nepedepsiți
09:30 - Reacția lui Dan Negru la știrea falsă că a decedat: „Când ‘am murit’ prima dată la știri, mama a plâns toată ziua. Apoi, la următoarele mele ‘morți’, s-a obișnuit” (FOTO)
09:09 - Zelenski: Nu lăsați să se depună praful pe sistemele de rachete Patriot. Donald Tusk spune că negocierile de pace ar putea să înceapă iarna aceasta
08:58 - Un elev de 12 ani din Bihor a fost agresat fizic de profesorul de matematică: „I-a tras trei palme unuia dintre băieţi care a sunat mai lung sonerie”
08:50 - IPS Teodosie recunoaște că nu are voie să se implice în politică, dar spune că nu se poate abține. Articolul de presă pentru care va fi cercetat iar de către Sfântul Sinod
08:37 - ONU: Traficul de persoane a crescut brusc, după ce scăzuse în timpul pandemiei: 38% din victime sunt copii
08:30 - Președintele SUA, Joe Biden, este îngrijorat de politica economică anunțată de succesorul său, Donald Trump: „Cred că această abordare este o enormă eroare”
08:15 - Zeci de angajați ai Primăriei Iași își vor pierde locurile de muncă. Motivul