Cum se răsfață Teo Trandafir chiar azi, de ziua ei de naștere. Prezentatoarea a împlinit 55 de ani

Cum se răsfață Teo Trandafir chiar azi, de ziua ei de naștere. Prezentatoarea a împlinit 55 de ani
Sursa Foto: Facebook/ Teo Trandafir

Teo Trandafir este una dintre cele mai longevive prezentatoare TV din România. Odată cu debutul său în televiziune s-a făcut remarcată și apreciată de telespectatori.

Vedeta împlinește astăzi frumoasa vârstă de 55 de ani și a dezvăluit cum își sărbătorește ziua de naștere.

Desertul pe care vedeta nu îl refuză de ziua ei

Teo Trandafir împlinește astăzi 55 de ani, iar cu această ocazie se răsfață alături de fiica ei. Cu toate că vedeta de la Kanal D nu este o fană a dulciurilor, se pare că are o slăbiciune pentru un anumit desert.

„Cu siguranță, mousse de ciocolată, pentru că este tortul meu preferat și știu și de unde să îl iau. De obicei nu sunt pasionată de dulciuri, dar în momentul în care este ceva ce m-ar tenta, nu mă dau înapoi, mai ales că toți colegii mei îmi știu gusturile și îmi pun deoparte o bucățică mică.

Le prefer pe cele cumpărate pentru că sunt mai elaborate. Eu mănânc cantități mici și nu am cum să fac în casă o tavă cu dulciuri care nu se vor mânca niciodată, mai ales că nici Maia nu este mare amatoare de dulciuri”, a mărturisit Teo Trandafir, potrivit playtech.ro.

Ce îți dorește Teo Trandafir de ziua ei de naștere

Îndrăgita prezentatoare de televiziune susține că nu își dorește să primească cadouri.

„Nimic. Îmi doresc să ne bucurăm de ziua asta care este o zi ca oricare altă. Nu mi-am dorit niciodată nimic anume. Mi-aș dori să fim binecuvântați cu toții, să fim inspirați și mi-aș dori ca Dumnezeu să-mi dea ceea ce crede EL că e bine pentru mine, nu ce Îi cer eu.”, a mai spus aceasta.