Cum şi-a ameninţat Mircea Baniciu viitorul ginere, după ce Ana Baniciu a păţit asta cu iubitul Edy Kovacs!

Cum şi-a ameninţat Mircea Baniciu viitorul ginere, după ce Ana Baniciu a păţit asta cu iubitul Edy Kovacs!
Cum şi-a ameninţat Mircea Baniciu viitorul ginere, după ce Ana Baniciu a păţit asta cu iubitul Edy Kovacs!

Mircea Baniciu, unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti români, care a scris istorie alături de Phoenix, a avut o reacţie surprinzătoare după ce a auzit ce a păţit fiica lui, Ana Baniciu, cu iubitul Edy Kovacs.

Nu s-a întâmplat nimic rău, ba dimpotrivă, e motiv de sărbătoare în familia lor: frumoasa blondă a fost cerută în căsătorie. Ana şi Edy formează un cuplu de ceva vreme, însă cântăreaţa și-a făcut publică relația acum câteva luni. Ea și iubitul ei au vrut să-și țină viața privată departe de ochii curioșilor.

Ana Baniciu a primit inelul de logodnă

Artista le-a dat marea veste fanilor, şi anume că ea și Edy Kovacs s-au logodit. Mai mult ca sigur, cererea în căsătorie a avut loc într-un cadru de vis, dat fiind faptul că cei doi se află în vacanță în Italia. Ana Baniciu a publicat pe Instagram o fotografie cu inelul de logodnă și a mărturisit că se simte în al nouălea cer.

Fata a spus că iubitul ei a apărut în viața sa tocmai în momentul în care credea că nu se va mai mărita niciodată. Aceasta a mai mărturisit că se simte norocoasă și binecuvântată pentru tot ce i se întâmplă.

Ce să zic… sunt norocoasă și binecuvântată! Edy a apărut în viața mea în momentul în care chiar nu credeam că am să mă mărit vreodată și iată… sunt logodită. Te iubesc, @edykov, îți iubesc familia, toți ai mei te iubesc și îți sunt familie! Tot ce îmi doresc acum este fericire, nu doar în momente… fericire constantă, să râdem zilnic împreună, să nu uităm să ne iubim și respectăm, să creștem împreună și să avem o viață așa cum am visat! Sunt foarte fericită… sincer vă zic!♥️ ( îmi tremură genunchii ca la Asia express)„, a scris Ana Baniciu pe Instagram.

Mircea Baniciu şi-a ameninţat viitorul ginere

Mircea Baniciu a dezvăluit care a fost reacția lui în momentul în care a aflat că Ana a fost cerută în căsătorie. Artistul a explicat că a primit fotografia de la Ana în care inelul de logodnă se vedea în toată splendoarea și a spus că s-a bucurat extrem de mult.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Ana Baniciu (@ana_baniciu)

Am primit și eu vestea, mi-a trimis Ana fotografia, dar nu știam că deja a anunțat. Normal, sunt încântat, îmi place de Edy, este un băiat fain. I-am cunoscut și familia, anul acesta, dar am impresia că ne cunoaștem de multă vreme, avem chimie, avem pasiuni comune”, a declarat Mircea Baniciu pentru Fanatik.ro.

Tatăl cântăreţei şi-a „ameninţat”, în glumă, ginerele: cererea în căsătorie n-ar fi fost posibilă, dacă n-ar fi obţinut, mai întâi, de la el permisiunea şi aprobarea.

La mine a cerut-o mai demult, altfel nu se putea. Nu punea mâna pe ea. Despre nuntă nu știu. Aștept și eu invitația, e problema lor, se vor ocupa ei, probabil, de toate cele necesare. Tot ce le pot spune este să fie atenți unul la celălalt. Să comunice. De acolo vine iubirea, așa se păstrează iubirea„, a mai spus Mircea Baniciu.