Cum și când a fost, de fapt, înmormântat Silviu Prigoană: “Au ajuns acolo, au tras chiar în fața cavoului familiei, care este imens, și l-au …”

Cum și când a fost, de fapt, înmormântat Silviu Prigoană: “Au ajuns acolo, au tras chiar în fața cavoului familiei, care este imens, și l-au ...”
Silviu Prigoană. Sursa foto: Captură video - Kanal D Romania / YouTube

Silviu Prigoană a murit, marți, pe 12 noiembrie. În timp ce se afla la un restaurant din Bran, a suferit un infarct. Dispariția subită a omului de afaceri a luat pe toată lumea prin surprindere, la fel și modul cum a fost înmormântat.

La ce diversiune au recurs fiii lui Silviu Prigoană

Potrivit Cancan, familia lui Prigoană a recurs la o diversiune, care a fost făcută la IML Brașov, unde s-a făcut necropsia.

A doua zi, miercuri, urma drumul spre București, pentru a fi depus la capela cimitirului Evanghelic Lutheran, acolo unde își dorm somnul de veci tatăl și fiul afaceristului. Numai că totul s-a făcut cu o diversiune.

Familia lui Prigoană a ținut neapărat ca înmormântarea să aibă loc în secret. Cum s-a procedat? Două dricuri au ieșit de la IML, la o oră distanță una de cealaltă, iar cei prezenți la fața locului au fost induși în eroare, relatează Cancan. Nimeni nu a știut că Prigoană a fost dus la București cu Mercedesul de culoare albastră, primul dric intrat pe poarta instituției din Brașov.

Dricul cu trupul neînsuflețit al lui Prigoană a ajuns la Cimitirul Evanghelic Lutheran. Urma ca fostul afacerist să fie depus la capelă. Doar că nu s-a întâmplat asta.

„În jur de ora 18:00 s-a petrecut totul. Și foarte rapid”

O sursă a dezvăluit pentru sursa citată anterior următorul lucru: ”Au ajuns acolo, au tras chiar în fața cavoului familiei, care este imens, și l-au băgat direct din dric! În jur de ora 18:00 s-a petrecut totul. Și foarte rapid.”

Aceeași sursă a mai precizat că la înmormântare ar fi participat doar cei patru copii ai lui Silviu Prigoană, iar Honorius, fiul cel mare, ar fi coordonat totul. Ar fi fost întrebat inclusiv dacă dorește să fie ajutat cu sicriul pentru a-l coborî în cavou, însă a refuzat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:02 - Fiica unui fotbalist de la Dinamo, salvată de un bărbat necunoscut după ce a căzut în lacul Herăstrău. Jucătorul îl caută pe erou
14:53 - Călin Georgescu este păzit și sfătuit de liderul unei mișcări neo-legionare din România și cel care organizează tabere paramilitare legionare pentru copii, promovate de Cristela Georgescu
14:40 - „Așa m-am supărat că o să dau în judecată WADA, IOC”, a amenințat Ion Țiriac. Omul de afaceri spune că Halep îi e „tare dragă, dar a făcut o greșeală capitală”
14:34 - Cum va arăta buletinul de vot din turul 2 al alegerilor prezidențiale. S-a schimbat ordinea! BEC a publicat macheta pentru scrutinul de duminică
14:31 - DNA: Trei persoane care coordonau firme de ride-sharing, reţinute într-un dosar de evaziune fiscală
14:21 - A fost emis mesaj RO-Alert pentru pericol de explozie în Râmnicu Vâlcea, după ce o conductă de gaze s-a fisurat
14:17 - Elena Lasconi: Ideile din zona extremistă și putinistă au provocat un val de ură și au dezbinat și mai mult românii / Am vorbit cu președinta Georgiei, care mă susține. Ca să nu ajungem acolo, haideți să oprim Rusia! (VIDEO)
14:10 - Marcel Ciolacu: Astăzi vom anunța o majoritate pro-europeană în Parlament și pentru viitorul Guvern
13:57 - Elena Lasconi cere susținerea primarilor PSD și PNL: „Îmi doresc foarte mult să pună în mișcare mașinăria de partid. Toată lumea trebuie să fie în stradă, să mobilizeze oamenii. E foarte important să reușim duminică să scăpăm de pericolul Rusiei” (VIDEO)
13:56 - Costurile la care statul se împrumută s-au mărit deja și în curând vor crește și ratele, în urma rezultatelor de până acum de la alegeri