Dan Negru și Ștefan Bănică Jr., mesajele emoționante după moartea lui Mihai Leu. „Fiecare discuție cu el purta amprenta modestiei”

Dan Negru și Ștefan Bănică Jr., mesajele emoționante după moartea lui Mihai Leu. „Fiecare discuție cu el purta amprenta modestiei”
Sursa foto: Mihai Leu / Facebook

Odată cu trecerea în neființă a lui Mihai Leu, fost campion mondial la box profesionist și un nume sonor în lumea raliurilor, România a pierdut una figurile emblematice ale sportului de performanță. Sportivul a încetat din viață la 56 de ani, după o luptă grea cu boala.

Mihai Leu era deja, de o bună perioadă de timp, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, pe secția de Terapie Intensivă, atunci când starea lui de sănătate s-a degradat alarmant. La doar o zi după ultimul  buletin medical, Mihai Leu a încetat din viață.

Pe rețelele sociale, numeroase persoane publice, oameni apropiați, foști colegi de breaslă sau simpli admiratori și-au exprimat regretul pentru moartea campionului.

 

Dan Negru: „E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit

Dan Negru a făcut o postare de-a dreptul emoționantă pe Facebook, în care a povestit una dintre amintirile sale de suflet cu Mihai Leu. Aparent o poveste simplă, dintr-o vreme în care lucrurile nu păreau că ar putea lua vreodată o turnură atât de sumbră, amintirea relatată de Dan Negru scoate în evidență trăsături de caracter ale marelui campion. Spiritul de echipă, pofta cu care își trăia viața, au marcat nu doar acel moment la Saint-Tropez, ci și imaginea pe care prezentatorul TV o va avea mereu  despre Mihai Leu.

„Mihai, ții minte când am filmat o vară întreagă la Saint-Tropez, emisiunea aia la care se uitau trei milioane de români la fiecare ediție? Așa era televiziunea atunci. Așa erați voi, legendele sportului, pe atunci.

Într-o zi am întâlnit în Place des Lices o gașcă de francezi bogați care jucau miuța pe pariu. Și tu ai propus să ne facem și noi o echipă și să-i provocăm. Tu și Florin Răducioiu erați atacanți, eu eram mijlocaș împreună cu Nelu Crăciunescu și portar era Helmuth Duckadam. Ce i-am mai bătut! Le-am luat și banii atunci.

Și apoi tot nu ne-ai convins să le dăm banii înapoi francezilor ălora. Ce ne-am mai distrat! 😂 Să-l saluți pe Helmuth. Mi-e dor și de el, așa cum o să-mi fie și de tine, Mihai. E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Mulțumesc, Mihai Leu!”, este mesajul postat Dan Negru pe Facebook, potrivit Cancan.

Ștefan Bănică Jr.: „Raliul vieții se încheie”

Și Ștefan Bănică Jr. a transmis un mesaj în care povestea că, deși îl cunoscuse personal pe Mihai Leu în urmă cu doar câțiva ani, marele campion l-a fascinat din prima clip, la fel cum l-a fascinat și lejeritatea cu care treceau de la un subiect la altul. Artistul a subliniat importanța fostului boxer în cultura sportului românesc, dar nu înainte de a înșirui o lungă listă de calitățile care l-au făcut pe Mihai Leu să fie mai mult decât un mare sportiv, l-au făcut să fie un om mare.

„L-am cunoscut personal acum câțiva ani, l-am plăcut din prima, am stat de vorbă ca și când ne cunoșteam de-o viață și mi-am dat seama ce OM deosebit am întâlnit, ce CARACTER extraordinar, dincolo de marele campion pe care-l admiram în tăcere. Fiecare discuție pe care am avut-o cu el purta amprenta modestiei lui incredibile și dorința de-a face în continuare lucrurile care îl pasionau. Raliul vieții se încheie, din pacate, mult prea brusc pentru Mihai Leu, dar ambiția, forța umană, blândețea, puterea de-a îndura, plus, evident, rezultatele sale ca sportiv, rămân, pentru mulți dintre noi, un exemplu impresionant. Drum lin, Mihai! Să te odihnească bunul Dumnezeu!”, a fost și mesajul lui Ștefan Bănică Jr.