Dani Mocanu a anunțat printr-o nouă manea că îl susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, atrâgându-i astfel atenția inclusiv lui Mircea Cărtărescu, marele scriitor având aceeași opțiune electorală. „Mințile strălucite gândesc la fel”, a constatat manelistul.
Întrebat de CanCan cum i se pare faptul că Mircea Cărtărescu i-a distribuit maneaua electorală, Dani Mocanu a răspuns: „Haide să fiu sincer cu tine. Asta e din propria mea iniţiativă, realizată melodia respectivă, da, pentru domnul Nicuşor Dan, mă bucur din suflet că domnul Cărtărescu mi-a distribuit melodia, asta înseamnă că şi cei ce nu m-au plăcut până acum, uşor, uşor, încep să mă placă şi să mă iubească. Şi-au dat seama că, de fapt, sunt un tip inteligent şi un tip sincer aşa sufleteşte şi patriot în primul rând. Aşa că bineînţeles pentru mine este o onoare şi voi lupta în continuare să fiu pe placul tuturor”.
Manelistul a mai susținut că în ultima vreme „am făcut ceva bun pentru români”.
„Minţile strălucite gândesc la fel, normal, 100%. Eu mereu am fost o minte strălucită pentru ţară, dar…”, a concluzionat Dani Mocanu.
De precizat că Mircea Cărtărescu și-a șters ulterior postarea în care a distribuit maneaua lui Dani Mocanu:
Dar scriitorul s-a amuzat pe seama situației: