Deea Maxer, după „Tempting Fortune România”: „Mi-am făcut copiii mândri că mami a câștigat!”. Care a fost marele premiu

Deea Maxer, după „Tempting Fortune România”: „Mi-am făcut copiii mândri că mami a câștigat!”. Care a fost marele premiu

Deea Maxer s-a numărat printre cei șapte fericiți câștigători de la „Tempting Fortune România”. Aceasta a venit acasă cu un premiu de 23.432 de euro, conform Click.

Cuprins

  1. Cum a trăit experiența
  2. Care a fost cel mai greu moment din competiție

Cum a trăit experiența

„Am muncit două luni într-unul din cele mai interesante proiecte TV. Experimentul în sine este senzațional. Să te trezești în mijlocul unei insule doar cu câteva schimburi de haine, fără altceva, cu o porție de orez pe zi și cu 300.000 de euro la dispoziție…”, a mărturisit Deea Maxer.

Aceasta a avut și o strategie bazată pe integritate: „Strategia mea a fost să fiu integră și să nu fur banii colegilor, să fiu corectă și să nu iau tentații secrete, ceea ce mi-a reușit până la final. Ideea consumului, în concepția mea, a fost strict pentru hrană”.

„E o experiență care, în prima parte, a adus frustrare, pentru că anumiți colegi consumau în exces, ba chiar mâncarea era aruncată. Pe parcurs, m-am relaxat și am realizat că fiecare caracter e diferit. E greu să creezi o strategie comună între 12 oameni. Soluția era acceptarea și focusul pe nevoile tale personale, fără să-i trădezi pe cei din jur – ceea ce am și făcut. Am trecut linia de finish (n.r: final) așa cum mi-am propus și am câștigat parte din premiu alături de colegii mei”, a adăugat aceasta.

Care a fost cel mai greu moment din competiție

Deea mărturisește că cel mai greu a fost să nu știe de cei dragi, de acasă. Dorul și-a spus cuvântul.

„Cel mai dificil a fost să nu știu nimic de acasă, fiindcă în Tempting Fortune Romania ești rupt de realitate, de tehnologie etc. Nu aveam nici măcar ceas. Pierdusem noțiunea timpului! Însă părinții mei au stat cu copiii în cea mai mare parte a timpului și asta m-a făcut să-mi văd acolo de muncă și de ceea ce mi-am propus. S-au mutat la noi acasă în această perioadă”, a mărturisit câștigătoarea.

„Mi-am asumat proiectul și distanța. Știam că nu va fi simplu. Mi-am propus să ajung la final fără să accept tentații secrete, încât să-mi trădez grupul! Eu sunt o învingătoare pentru mine și familia mea. Restul e relativ!”, a adăugat.