Cunoscut pentru rolurile sale, dar și ca jurat la „Românii au talent” și prezentator la „Visuri la cheie”, Dragoș Bucur este, fără doar și poate, una dintre cele mai apreciate vedete, dar și unul dintre cei mai de seamă actori de la noi din țară.
În vârstă de 48 de ani, Dragoș Bucur s-a făcut remarcat în ultimii ani, în filmele „Două lozuri” și „Încă două lozuri”, în care joacă alături de Alexandru Papadopol și Dragoș Boguță, dar și în „Hawaii”. A interpretat roluri și în producții internaționale, printre care se numără „The way back” și „Un polițist și jumătate”.
Activitatea sa actoricească nu a trecut neobservată. Acesta a fost de două ori câștigătorul Premiul Gopo pentru „Cel mai bun actor”.
În cadrul unui interviu recent, vedeta a dezvăluit că este pregătit să revină în filmele americane și chiar a filmat deja pentru o producție care urmează să fie lansată în această toamnă, potrivit Libertatea.
Deși mărturisește că nu îl tentează să joace în vreun serial realizat de televiziuni, din cauza modului grăbit de realizare a produsului artistic, Dragoș Bucur dezvăluie că este posibil ca din toamnă să lucreze pentru un serial românesc.
„Am un proiect filmat anul trecut, care ar trebui să iasă în toamnă. E un film american în care am un rol destul de frumos. Și sunt în discuții acum pentru un proiect care s-ar filma în toamnă, românesc. Destul de mare, un serial. E ceva, nu știu dacă… S-ar putea să sune puțin arogant așa, din partea mea… Eu am făcut Facultatea de Teatru și ulterior am început să fac filme cu niște regizori și niște producții care acordau timp procesului ăsta de filmare, de pregătire… Televiziunea nu prea îți oferă în seriale chestia asta. E pe repede înainte. Și eu nu mă pot acomoda.
Dacă în televiziune m-am putut acomoda și a ajuns să-mi placă lucrurile făcute tip reality, ca la «Visuri la cheie», sau eu am o emisiune acum pe online, «Bucurii la țară», cu mutatul unor orășeni la țară… Pe stilul ăsta de reality. Sau la «Românii au talent», unde ai chiar live. În meseria mea de bază, în actorie, nu mă pot obișnui cu chestia asta pe repede înainte. Și atunci proiecte gen cele de care ai spus mai devreme nu sunt pentru mine. Nu am nimic semnat, e doar un proiect la nivel de discuții. Dacă va fi, voi spune”, a spus Dragoș Bucur pentru Libertatea.