Fuego deplânge moartea lui Florin Condurățeanu: „Rar se va mai naște un astfel de om”

Fuego deplânge moartea lui Florin Condurățeanu: „Rar se va mai naște un astfel de om

Moartea lui Florin Condurățeanu a luat prin surprindere colegii de breaslă, fanii jurnalistului și prietenii. Fuego se numără printre artiștii care și-a exprimat regretul față de nefericitul eveniment.

„Țara asta a pierdut un mare român. Cele mai frumoase mesaje le-am primit de la Florin Condurățeanu. Un mare patriot român. Rar se va mai naște un astfel de om”, a declarat Fuego, la RTV.

Florin Condurățeanu a murit de Ziua Ziaristului Român

Cunoscutul jurnalist Florin Condurățeanu a decedat luni, 28 iunie, la vârsta de 71 de ani, chiar de Ziua Ziaristului Român. Din păcate, experimentatul om de televiziune a suferit un stop cardio-respirator, într-o zi în care chiar filmase o emisiune.

Florin Condurățeanu, cunoscut, printre altele, pentru replica „Vă pup pe suflet!”, a fost în tinerețe jurnalist sportiv, iar după anii ‘2000 s-a concentrat pe anchete, politică, monden, dar și emisiuni despre sănătate.

Cel poreclit „Doctorul de suflete”, considerat un mare patriot de fanii săi, a făcut parte inclusiv din fenomenul „OTV”, al lui Dan Diaconescu și Partidul PP-DD, din care a mai făcut parte și jurnalistul B1 TV Tudor Barbu. Carismaticul jurnalist a decedat în brațele fiului său.