Gabi Tamaș și Mihai Bendeac, la un pas de bătaie: „Au sărit bodyguarzii și ne-au despărțit”. De la ce ar fi izbucnit conflictul criță în club.

Gabi Tamaș și Mihai Bendeac, la un pas de bătaie: „Au sărit bodyguarzii și ne-au despărțit”. De la ce ar fi izbucnit conflictul criță în club.
Gabi Tamaș a vorbit despre problemele pe care le-a avut cu alcoolul. Sursa foto: Captură video - Gazeta Sporturilor / YouTube

Mihai Bendeac și Gabi Tamaș au fost protagoniștii unui incident neașteptat, într-un club din Capitală. Ambii se aflau sub influența alcoolului, ceea ce a făcut ca o interacțiune să fie cât pe ce să degenereze într-o bătaie în toată regula. Bendeac a povestit episodul tensionat într-o emisiune televizată, oferind detalii despre cum s-a transformat un început amuzant într-un scandal terminat cu intervenția bodyguarzilor.

Cum l-a abordat Gabi Tamaș pe Mihai Bendeac, în club

Mihai Bendeac a povestit că se afla în club când, pe nepusă masă, a fost abordat de Gabi Tamaș. Actorul a fost complet luat prin surprindere de modul în care fostul fotbalist i s-a adresat, dar cu toate că era confuz, a decis să intre în jocul acesteia. La inițiativa sportivului, cei doi au început să consume împreună alcool, apropierea lor fiind motivată de o așa-zisă legătură de sânge.

„Cu Tamaș era să mă bat rău de tot când eram amândoi beți și ne-au despărțit bodyguarzii. Prima dată ne-am întâlnit și a venit la mine. Eram mort de beat și mi-a zis: «Știi că ești rudă cu mine?». Și m-a luat în brațe. «Eu sunt actor, eu pot să o fac pe bețivii», mi-a zis, și «hai să bem un shot, că suntem rude». În fine, n-am înțeles de ce suntem rude, dar mă rog…”, a povestit Mihai Bendeac într-o emisiune, în urmă cu mai mulți ani.

De la ce ar fi izbucnit conflictul dintre actor și fotbalist

După primul schimb de replici, Gabi Tamaș a insistat ca cei doi să bea împreună. Fostul fotbalist a comandat zece shoturi, pe care le-a consumat în mare parte singur. Mihai Bendeac a băut doar două dintre ele, în timp ce Tamaș a continuat să golească paharele. Pe măsură ce alcoolul să-și facă efectul, sportivul și-a amintit de o scenetă mai veche a actorului. Acesta din urmă realizase un sketch în care îl ironiza pe Gabi Tamaș, iar amintirea a declanșat o reacție furioasă.

„A pus 10 shoturi, eu am băut două, el a băut 8, după care și-a adus aminte că am avut eu un sketch cu referire la el și a zis că trebuie să mă bată. Și-a dat tricoul jos, atunci, mi-am dat și eu tricoul jos, bineînțeles. Diferențele erau majore și au sărit bodyguarzii și ne-au despărțit”, și-a continuta Mihai Bendeac povestirea.