Vedetele vor avea partea în această seară de o nouă situație tensionată în jungla dominicană. Dacă șerpii, taranturele sau gândacii de la probe nu-i mai sperie, se pare că foamea și lipsa confortului vor declanșa reacții nebănuite, informează sport.ro.
În această seară, Giani Kiriță și Cristi Mitrea vor fi protagoniștii unui moment extrem de tensionat pe care toți concurenții din junglă îl vor privi fără replică.
O remarcă făcută de Giani Kiriță în timpul unei probe îl va scoate din sărite pe Cristi: ”Ți-am vorbit urât? Nu-ți convine, treaba ta. Nici mie nu-mi convine cum vorbești, dar nu-ți zic.
Vorbești cu fetele astea șmecherește, așa trebuie să vorbesc cu tine că atât poți. Eu vorbesc despre caracterul tău”, va spune luptătorul MMA.
”De când ai venit în emisiune, eu sunt problema ta. Vrei să te dai și smardoi, vrei să fii și antrenor, vrei să fii orice!”, îi va reproșa Giani Kiriță.
De la acest schimb de replici la o adevărată ceartă nu va fi decât un pas. ”Ia mâna de pe mine!”, va spune Giani atunci când lucrurile între cei doi vor scăpa de sub control.
Disputa acestora ascunde o mulțime de tensiuni pe care nu le-au spus până acum în tabără: ”S-au adunat multe, am avut mai multe discuții, mai multe înțepături. El tace, tace, că nu poate să vină să sară primul. Știe că turbez!”, va spune Cristi Mitrea atunci când va fi întrebat ce are de împărțit cu Giani.
”Mi-a căutat fel și fel de provocări, nu vreau să mă cobor la nivelul ăsta, sincer. M-a înjurat, a vorbit golănește, el asta caută până la urma urmei, să mă provoace și cine știe cum să reacționez, să plec acasă. Nu are respect față de nimeni, n-are bun simț!”, va mărturisi Giani Kiriță.