Complexul lui Țiriac din Africa este compus din două vile pentru oaspeți, opt bungalouri și piscină. Resortul cuprinde o piscină și este înconjurat de copaci, care oferă un refugiu perfect de umbră și liniște. Printre activitățile preferate ale fostului tenismen se numără safariuri și vânătoare de animale mari.
„Africa pentru mine este un mit, e un drog Africa pentru mine. Cred că am peste 50 de safariuri în Africa. Acum locuiesc în Africa, în Namibia, am o proprietate extraordinar de mare și mă încântă foarte mult„, a declarat Ion Țiriac pentru cancan.ro.
Omul de afaceri se ocupă de dezvoltarea comunității locule. Țiriac se implică în educația copiilor defavorizați din Africa. Omul de afaceri român își dorește să găsească persoana potrivită care să se ocupe de copiii de la grădinița finanțată de el.
„Sunt mai mult în Africa, mă preocupă cum găsesc o suplinitoare, o profesoară la grădinița pe care o am acasă acolo. Am vreo 40 de copii și trebuie să meargă la o grădiniță, lucru care acolo nu prea există. Dar la mine acasă așa se face treaba”, a spus, anul trecut, Ion Țiriac.