Lidia Buble a avut o reacție neașteptată după ce un fan i-a scris pe rețelele de socializare că vrea să o ceară în căsătorie. Artista se pregătește intens pentru concertul de la Sala Palatului, iar fanii sunt foarte nerăbdători. Printre numeroasele mesaje de susținere, propunerea bărbatului i-a atras imediat atenția vedetei. Cântăreața nu a ignorat mesajul și a ales să răspundă într-un mod care i-a amuzat pe urmăritorii săi.
Artista a răspuns pe un ton glumeț, provocându-l pe bărbat să își ducă planul la bun sfârșit în timpul evenimentului. După acest gest, și alți urmăritori au început să scrie, mai în glumă, mai în serios, că ar cere-o oricând în căsătorie. Vedeta a lăsat să se înțeleagă că așteaptă să vadă dacă gestul fanului va fi unul real sau a fost doar o simplă glumă pe internet, potrivit spynews.
„Nu te cred! Vezi că voi aștepta până la final de concert, dacă nu faci asta, nu îți mai răspund niciodată la mesaje”, a transmis vedeta pe platforma de socializare.
În realitate, vedeta trăiește o poveste de dragoste discretă alături de Horațiu Nicolau. Cei doi formează un cuplu de aproape patru ani și au preferat să își țină relația departe de ochii curioșilor. Deși între ei există o diferență de vârstă de 30 de ani, acest lucru nu a fost un obstacol. Artista a declarat în puținele ocazii când a vorbit despre viața personală că partenerul ei îi este mereu alături și că îl apreciază foarte mult.
Pregătirile pentru spectacolul de la Sala Palatului, care va avea loc pe 28 februarie, sunt pe ultima sută de metri. Acum, fanii se întreabă acum dacă momentul cererii în căsătorie chiar va avea loc pe scenă. Artista a declarat că organizarea unui eveniment de o asemenea amploare implică eforturi financiare masive, de la producția muzicală până la costume și ecrane. Artista a recunoscut că nu s-a uitat la bani atunci când a venit vorba de calitatea spectacolului „Simțim la fel”. Aceasta s-a implicat personal în fiecare detaliu, mergând până la alegerea materialelor pentru hainele de scenă.