Tranzitul de gaze naturale către Ucraina urmează să fie sistat. Măsura a fost decisă de premierul ungar, Viktor Orbán

Tranzitul de gaze naturale către Ucraina urmează să fie sistat. Măsura a fost decisă de premierul ungar, Viktor Orbán
Sursa Foto: Hepta.ro/ Stringer

Tranzitul de gaze naturale către Ucraina va fi oprit începând cu iulie 2026. Decizia aparține premierului ungar, Viktor Orbán, și apare într-un decret publicat în noaptea de miercuri spre joi, potrivit DPA.

De ce oprește Ungaria livrările de gaze către Ucraina

Un nou decret emis de premierul ungar, Viktor Orbán, vizează tranzitul de gaze către Ucraina. Actul interzice operatorului FGSZ să mai ofere capacități de transport începând din luna iulie. Decizia nu se aplică imediat, deoarece compania a rezervat deja capacități până în iunie, iar o anulare bruscă ar fi expus statul ungar la despăgubiri uriașe. Astfel, măsura va intra efectiv în vigoare abia după alegerile din Ungaria programate pe 12 aprilie.

Contextul este unul sensibil. Anul trecut, aproximativ 44% din importurile de gaze ale Ucrainei au venit prin Ungaria. Declarațiile lui Orbán vin și în urma tensiunilor legate de fluxurile de petrol pe conducta Drujba.

„Oprim treptat livrările de gaz din Ungaria către Ucraina şi vom stoca gazul care rămâne la noi în Ungaria”, a precizat acesta.

Cât de vulnerabilă este Ucraina în fața unei eventuale opriri a gazelor

Ucraina susține că poate face față unei eventuale întreruperi a tranzitului de gaze prin Ungaria, potrivit Ministerului său de Externe. Oficialii de la Kiev afirmă că există suficiente rute alternative pentru importul de combustibil din Uniunea Europeană, chiar și în absența acestei conexiuni.

Între timp, tensiunile regionale sunt amplificate de oprirea livrărilor de petrol rusesc prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia, încă din 27 ianuarie, în urma unui atac cu drone atribuit Rusiei. Președintele Volodimir Zelenski spune că reparațiile sunt în curs, dar necesită timp.

De cealaltă parte, premierul ungar Viktor Orbán și liderul slovac Robert Fico acuză Ucraina că întârzie deliberat lucrările, într-un context tensionat marcat de divergențe privind sprijinul pentru Kiev și aderarea la Uniunea Europeană.