Premierul Ilie Bolojan le-a transmis joi seară oamenilor de afaceri prezenţi la Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerţ Româno-Americane că anul curent nu va fi unul uşor nici pentru mediul de afaceri şi nici pentru Guvern, potrivit declaraţiilor făcute în cadrul evenimentului.
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi seară, la Adunarea Generală a membrilor Camerei de Comerţ Româno-Americane, că suntem într-un an dificil şi că situaţia nu este una foarte comodă. El a subliniat că anul curent reprezintă continuarea unui an de corecţii bugetare şi de corectare a unor deficite mari înregistrate anterior.
„Să nu ocolim realităţile noastre. Suntem într-un an care nu este foarte comod. E un an dificil, pe de o parte pentru că suntem în continuarea unui an de corecţii bugetare, de corectare a unor deficite mari pe care le-am înregistrat, ceea ce nu este un lucru comod, dar suntem şi într-un context internaţional care nu este foarte favorabil, iar economia noastră este influenţată de ceea ce se întmplă şi este conectată puternic la ceea ce se întâmplă în plan extern.
Nu va fi, deci, un an uşor nici pentru dumneavoastră (oamenii de afaceri – n.r.) şi nici pentru Guvern. Ceea ce puteţi face dumneavoastă este ceea ce faceţi în fiecare zi: faptul că vă ţineţi afacerile în picioare, faptul că vă ţineţi angajaţii şi vă plătiţi taxele şi impozitele este cel mai mare sprijin pe care îl puteţi da pentru a trece peste această perioadă şi vă mulţumesc pentru acest sprijin pe care îl daţi zi de zi”, a spus premierul.
Șeful Executivului a subliniat că anumite dificultăți economice sunt inevitabile, indiferent de componența Guvernului.
„Indiferent cine este premier şi indiferent cine este în Guvern, sunt nişte lucruri şi nişte probleme pe care nu le vom putea evita şi care, într-o formă directă sau indirectă, vă impactează şi pe dumneavoastră. Trebuie să ne menţinem echilibrele bugetare, nu se poate altfel, pentru că nu mai putem continua cu deficitele foarte mari care ne creează nişte probleme majore”, a mai spus Bolojan.
Premierul a vorbit și despre direcțiile pe care Guvernul trebuie să le urmeze pentru a stabiliza economia. Printre priorități se numără reducerea cheltuielilor publice, continuarea reformelor în administrație și atragerea unui volum cât mai mare de fonduri europene.
Aceste măsuri sunt esențiale pentru menținerea investițiilor și pentru limitarea impactului negativ al dezechilibrelor bugetare.
Ilie Bolojan a transmis un mesaj direct antreprenorilor, subliniind rolul important pe care îl au în menținerea stabilității economice.
Potrivit acestuia, faptul că firmele continuă să funcționeze, să plătească taxe și să păstreze locurile de muncă reprezintă un sprijin esențial în această perioadă dificilă.