Oana Ioniță rupe tăcerea despre relația cu Cove și face dezvăluiri neașteptate. Povestea lor a fost scurtă, dar trăită la intensitate maximă.
Puțini știau până acum că în trecutul Oana Ioniță s-a ascuns o poveste scurtă, dar intensă, alături de Cove. Deși a preferat mereu să își țină viața personală departe de luminile reflectoarelor, vedeta a surprins recent. A ales să vorbească deschis, într-un podcast, despre această experiență din tinerețe.
Între cei doi a existat o apropiere reală, într-o perioadă în care totul era încă la început. Totuși, relația nu a evoluat într-o poveste de iubire solidă. „Bebelușa” de la Cronica Cârcotașilor, a recunoscut sincer că s-a îndrăgostit de Cove. Cu toate acestea, legătura lor a durat doar o lună, fiind mai degrabă o încercare de relație decât ceva stabil. Astăzi, privește acea etapă ca pe o experiență intensă, dar trecătoare.
„Nu m-am mai întâlnit cu el, nu, dar am rămas în relații bune. Adică, am avut o aventură, o relație de o lună. Dar e un tip fantastic, e un tip foarte mișto, jovial și de pus pe rană. Nu știu, ar trebui să-l sun. E însurat acum. Am glumit (n.r. – să îl sune). Da, a fost o perioadă din viața mea, pentru că eram tânără și neliniștită și m-am îndrăgostit de el în momentul ăla și am avut această încercare de a avea o relație”, a povestit Oana Ioniță la podcastul lui Jorge, notează libertatea.ro.