Un nou concurent din Echipa Faimoșilor urmează să fie eliminat de la Survivor. După ce Iustin, membru al echipei Faimoșilor, a fost înlăturat fiindcă a pierdut duelul cu Larisa Ută, acum, un alt participant din echipa vedetelor este pe cale să plece, însă, din motive medicale, nu sportive.
Următorul episod, care va fi difuzat la Antena 1, va arăta un moment tensionat și dramatic. În timpul unei probe speciale, în care un concurent trebuie să fie transportat pe umeri de colegii săi, Naba Salem a căzut și s-a accidentat grav. În trailerul episodului se poate vedea cum fosta ispită de la Insula Iubirii cade pe nisip, plângând, în timp ce ambulanța intervine prompt, potrivit Cancan.
Din cauza acestei accidentări, Naba ar urma să părăsească competiția. Deși se știa că va fi următoarea eliminată, motivul plecării nu fusese făcut public până acum.
După plecările lui Iustin și Naba Salem, se ridică întrebarea cine va întări echipa Faimoșilor. Pe rețelele sociale au apărut speculații că Marian Godină, cunoscut polițist și influencer, ar putea fi următorul participant. Zvonurile au fost alimentate de faptul că Godină a anunțat o pauză de pe rețelele sociale, lăsând postările în grija soției sale.
Pe Facebook, Godină a explicat că va fi plecat în străinătate pentru o perioadă și nu va avea acces la internet. El a precizat că a solicitat suspendarea indemnizației pentru creșterea copilului și a intrat în concediu fără plată, explicând și motivele morale ale acestei decizii.
„În câteva zile, singura care va mai posta pe paginile mele va fi soția mea, Georgiana. Eu voi fi plecat din țară în următoarea perioadă și nu voi avea acces la internet, așa că vreau să fac o precizare cât încă mai pot, pentru a evita apariția unor acuzații la care nu voi putea răspunde.
Așadar, deoarece trebuia să plec fără familie și să obțin și venituri, urma să mă adresez angajatorului, conform legii, cu o cerere prin care aș fi solicitat suspendarea indemnizației pentru creșterea copilului, eu aflându-mă acum în concediu pentru creșterea copilului. Din momentul suspendării indemnizației, aș fi fost în deplină legalitate”, a scris Godină pe Facebook.
„Mi-am pus însă problema dacă ar fi moral ca eu să fiu plecat 3-4 luni departe de copil în timp ce mă aflu în concediul „pentru creșterea copilului”. M-am consultat și cu apropiații. Unii au zis că dacă e legal nu văd nicio problemă, mai ales că nu aș mai primi indemnizație. Alții au zis că e puțin cam aiurea. Cel mai important însă este cum am simțit eu și ce m-a făcut pe mine să fiu împăcat cu propria conștiință. Eu am considerat că un concediu pentru creșterea copilului nu înseamnă că trebuie să fii non-stop cu cel mic, așa cum am mai fost acuzat de-a lungul timpului, atunci când eram plecat câte 3-4 zile de acasă. Totuși, să petrec 3 sau chiar 4 luni departe de copil mi se pare că, deși este legal, ar putea ridica unele probleme de moralitate.
În consecință, în urmă cu vreo trei săptămâni, am depus un raport prin care am solicitat încetarea concediului pentru creșterea copilului și intrarea în concediu fără plată. Este lucrul care m-a liniștit pe deplin, mai ales că perioada concediului fără plată nu se consideră nici vechime în muncă, așa cum ar fi fost în cazul concediului pentru creșterea copilului.
Așadar, în perioada următoare voi fi în concediu fără plată: nu voi lua niciun ban de la angajator și nici nu mi se va considera vechime această perioadă, iar aceste lucruri mă vor face să dorm mult mai liniștit. PS e posibil și să mă întorc mult mai repede”, a mai menționat el.