Tragedia care a îndoliat Elveția, ironizată de revista Charlie Hebdo. Caricatura care a stârnit furie: „Arșii schiază” (FOTO)

Tragedia care a îndoliat Elveția, ironizată de revista Charlie Hebdo. Caricatura care a stârnit furie: „Arșii schiază” (FOTO)
Sursă Foto: Facebook - Charlie Hebdo

Incendiul din Crans-Montana, unde au murit 40 de oameni, a stârnit acum și un scandal juridic. Un cuplu de avocați din Elveția a depus o plângere împotriva revistei franceze de satiră Charlie Hebdo.

Demersul a fost făcut după publicarea unei caricaturi legate de tragedie. Desenul a apărut pe 9 ianuarie și a provocat reacții puternice. Mulți l-au considerat ofensator și lipsit de respect față de victime.

Plângerea a fost înregistrată la parchetul cantonului Valais, în sud-vestul Elveției. Aceasta îl vizează inclusiv pe autorul caricaturii, Eric Salch. Demersul a fost făcut de avocatul Stéphane Riand și soția sa, Béatrice Riand. Cei doi susțin că publicația a depășit limitele satirei. Informația a fost relatată luni de presa elvețiană, potrivit AFP.

Satiră sau lipsă totală de respect

Caricatura publicată de Charlie Hebdo îi înfățișează pe doi schiori cu pielea înnegrită și bandajați. Aceștia coboară o pantă, lângă un indicator pe care scrie „Crans-Montana”. Desenul este însoțit de replicile „Arșii schiază” și „Comedia anului”. Este o aluzie la filmul de comedie din 1979 Les Bronzés font du ski.

Ilustrația a fost publicată pe 9 ianuarie, chiar în ziua decretată în Elveția drept doliu național. Aceasta a fost o zi dedicată memoriei victimelor tragediei din noaptea de Anul Nou. Incendiul s-a soldat cu 40 de morți, în principal adolescenți și tineri adulți, și cu 116 răniți. Printre victime s-au numărat și cetățeni străini, inclusiv francezi și italieni.
Contactată de AFP, revista Charlie Hebdo nu a dorit să comenteze situația.

Ce spun avocații care au depus plângerea

În plângerea publicată de site-ul de știri din Valais, 1dex.ch, avocații susțin însă că desenul „pune în scenă chiar victimele”, folosite ca element central al unui mesaj satiric care, în opinia lor, „se învecinează cu abjecția”.
Aceștia consideră că revista a mers prea departe. În opinia lor, ar fi transformat simbolic victime reale în personaje zâmbitoare ale unei drame pentru care nu au nicio vină. Avocații consideră că este vorba despre o „dezumanizare grafică”, incompatibilă cu respectul minim care trebuie acordat demnității umane.
Mai mult, ei sunt de părere că, în această situație, respectul pentru demnitatea umană trebuie să prevaleze asupra libertății de exprimare.
În consecință, avocații cer parchetului din Valais să deschidă o anchetă penală împotriva conducerii Charlie Hebdo și a desenatorului. De asemenea, ei solicită acordarea unor compensații care să fie direcționate de cantonul Valais către toate victimele tragediei.