Sania devine periculoasă! Salvamont spune clar ce trebuie să faci ca să nu ajungi la Urgențe: „Este suficient un moment de neatenție”

Sania devine periculoasă! Salvamont spune clar ce trebuie să faci ca să nu ajungi la Urgențe: „Este suficient un moment de neatenție”
Sursă Foto: freepik.com

Săniile rămân, an de an, una dintre cele mai îndrăgite distracții ale iernii. Cei mici se bucură, adulții retrăiesc nostalgia copilăriei, iar pârtiile improvizate se umplu rapid de voie bună și râsete. Totuși, dincolo de atmosfera relaxată, există și un pericol real pe care mulți îl ignore.

Salvamontiștii atrag atenția că numărul accidentelor este în creștere. Cele mai multe se produc în doar câteva secunde de neatenție. Viteza prea mare, lipsa controlului și coborârile pe zone nepotrivite pot transforma o joacă într-o situație gravă. În plus, sub stratul de zăpadă se pot ascunde obstacole periculoase.

Ce pericole ascunde, de fapt, o simplă tură cu sania

Distracția pe sanie pare inofensivă, însă tocmai terenul ales greșit o poate transforma rapid într-un pericol. Cele mai frecvente accidente se produc pe pante neamenajate. Acolo, sub stratul de zăpadă, pot exista obstacole imposibil de observat la timp, precum pietre, garduri, șanțuri sau porțiuni de gheață.

Un salvator montan, care a intervenit în mai multe cazuri în ultimele zile, avertizează că la viteză mare orice obstacol devine extrem de periculos, chiar dacă panta pare „liniștită” la început.

În entuziasmul lor, copiii prind viteză și uită să fie atenți la aceste riscuri ascunse. Un alt pericol major este lipsa controlului asupra saniei, mai ales când cei mici nu știu să frâneze corect sau să schimbe direcția la timp. În astfel de situații, sania poate ajunge pe șosea, în copaci sau în mașini parcate, iar urmările pot fi grave.

„Am avut intervenții în care sania a ajuns direct pe șosea. Este suficient un moment de neatenție pentru ca distracția să se transforme într-un accident grav”, avertizează salvamontiștii.

În plus, astfel de întâmplări pot pune în pericol nu doar copiii, ci și pietonii sau șoferii aflați în apropiere.

Cum îți poți proteja copilul când se dă cu sania

Echipamentul de protecție nu este un moft, ci o măsură simplă care poate preveni accidente grave. Salvamontiștii recomandă insistent purtarea unei căști de schi sau chiar de bicicletă. Aceasta este necesară mai ales pe pante abrupte sau în zone unde pot exista obstacole ascunse sub zăpadă. Cele mai periculoase sunt loviturile la cap, iar o cască banală poate face diferența între o simplă sperietură și o fractură serioasă.

Mai mult, sunt importante și detaliile care par „mici”, cum ar fi mănușile groase, hainele impermeabile și bocancii cu talpă aderentă. Acestea ajută la evitarea alunecărilor în timpul urcării sau atunci când copilul își pierde echilibrul.

La fel de importantă rămâne și supravegherea părinților. Mulți copii se joacă singuri, fără ca cineva să verifice dacă locul este sigur. „Recomandăm ca părinții să coboare mai întâi panta pentru a vedea dacă există obstacole și să fie alături de copil la fiecare tură. Nu lăsați copiii nesupravegheați, mai ales în zone necunoscute sau aglomerate”, mai precizează salvamontiștii, notează click.ro.

De ce devine sania periculoasă atunci când panta e aglomerată

Un risc tot mai des întâlnit pe pârtiile improvizate este aglomerația, mai ales atunci când mai mulți copii pornesc în același timp pe aceeași pantă. În aceste condiții, coliziunile sunt aproape inevitabile, iar accidentele pot apărea într-o fracțiune de secundă. Salvamontiștii recomandă respectarea unei reguli simple, dar extrem de eficiente. Coboară un singur copil, iar ceilalți așteaptă până când traseul este liber.

În plus, o altă problemă serioasă o reprezintă improvizațiile periculoase, precum sacii de plastic, capacele sau bucățile de carton folosite pe post de sanie. Acestea nu oferă stabilitate, alunecă imprevizibil și pot scăpa ușor de sub control. Deși par „amuzante”, astfel de soluții se pot transforma rapid în accidente grave.

Specialiștii recomandă ca distracția să aibă loc, pe cât posibil, în zone amenajate, unde există delimitări clare și, ideal, personal de supraveghere.