Theodor Andrei, tânărul care a reprezentat România la Eurovision 2023, despre prestația din cadrul evenimentului care i-a adus multe critici: „Eu sunt mulțumit”

Theodor Andrei, tânărul care a reprezentat România la Eurovision 2023, despre prestația din cadrul evenimentului care i-a adus multe critici: „Eu sunt mulțumit”

Theodor Andrei, cel care a reprezentat România în cadrul evenimentului Eurovision 2023, a vorbit în exclusivitate despre momentul care i-a adus foarte multe critici în mediul online.

În urma prestației, Theodor Andrei a obținut un record negativ, fiind cea mai slabă participare a României în cadrul Eurovision de până acum: „Eu sunt mulțumit! Nu sunt ofticat!”.

Theodor nu înțelege de ce publicul nu i-a apreciat prestația

Deși participarea României din cadrul competiției a fost criticată și considerată cea mai slabă, Andrei nu poate să înțeleagă de ce nu i-a fost apreciată prestația și de ce a avut 0 puncte în semifinală.

„Nu pot să-mi explic asta! Eu știu clar că românii din diaspora ne-au votat. Au fost mulți fani străini care ne-au susținut. Suportul din partea străinilor a fost copleșitor”, a spus el, potrivit Stirile ProTv.

Pentru Theodor Andrei, Eurovision 2023 a reprezentat o încărcătură plină de emoții.

„Am rămas cu un gust amar. Am început să mă întreb despre mine, dacă n-am fost suficient… te pune pe gânduri. E un carusel emoțional. Visul meu pe traseul ăsta… de multe ori l-am văzut ca pe un coșmar!”, a mai spus el.

Chiar dacă a fost aspru criticat și nu a avut rezultate mulțumitoare, tânărul este fericit pentru experiența pe care a trăit-o.

„E o chestie pe care dacă o trăiești o dată în viață… e arhisuficient!”, a recunoscut Theodor, potrivit sursei citate.

Eurovision 2023 a fost câștigat de Suedia, reprezentată e Loreen

Suedia a câștigat ediția 2023 a concursului Eurovision. Țara a fost reprezentată de Loreen, care a scris istorie, fiind prima femeie care a câștigat această competiție de două ori. În 2012, Loreen a câștigat Eurovision, după ce a interpretat piesa Euphoria.

Anul acesta, Loreen a obținut 583 de puncte.

Ultima oră