Toma Cuzin este actorul care îl interpretează pe Firicel din Las Fierbinți. Acesta are 43 de ani și se poate adapta oricărei situații, având în vedere faptul că a avut poate toate job-urile din lume. Actorul, care s-a născut în Drăgănești-Olt, a muncit de mic. De altfel, toate locurile de muncă pe care le-a avut l-au ajutat în conturarea rolurilor din filmele și serialele în care a jucat.
Viața nu a fost una ușoară pentru Toma Cuzin. Acesta recunoaște că muncea extrem de mult când era copil, dar a reușit să le împace pe toate, în felul acesta, reușind să termine și școala.
„Şcoala nu cred că-i place niciunui copil, dar au fost materii care îmi plăceau – Istoria şi Geografia –, doar că munceam destul de mult. Erau acele munci pe care le făceau copiii de la vârste foarte mici, de la săpat grădini, săpat vii până la legat, prăşit, cosit. Iar programul meu era dimineaţa la şcoală, după-amiaza la muncă. Dar învăţam cu două săptămâni înainte de vacanţă ca să-mi iau media de trecere, nu am rămas corigent, nu am rămas repetent şi am luat BAC-ul cu o medie de 8. Acum nu ştiu cât contează, pot spune doar că atunci se învăţa mult mai bine, din experienţa mea, în sensul că într-o clasă erau mult mai mulţi care învăţau sau care ştiau decât cei care nu ştiau sau nu voiau să înveţe”, a declarat acesta pentru Adevărul.
Toma Cuzin nu s-a gândit că va deveni actor, sau cel puțin, nu l-a asta aspira atunci când era mic.
„Nu m-am gândit niciodată să fiu actor, nu aveam visuri, nu-mi doream nimic, poate doar să ajung să-mi fac o familie. Cred că mi-am dorit dintotdeauna o familie. Ştii cum e, fiecare visează la ce nu are sau la ce i-a lipsit cândva. Nu-mi aduc aminte să fi visat la ceva, să-mi fi propus să ajung cineva”, a mai dezvăluit acesta.
Actorul nu s-a dat înlături de la niciun fel de muncă, acesta recunoscând că a avut foarte multe job-uri de-a lungul timpului.
„Am fost dansator la `Doina Gorjului`, miner, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp și altele. Am lucrat miner un an și jumătate, după care m-am transferat ca dansator. M-am transferat în interes de serviciu, din funcția de miner, în funcția de balerin”, a povestit Toma Cuzin pentru sursa citată mai sus.
Din 2012, Toma Cuzin este în pielea lui Firicel, unul dintre cele mai îndrăgite personaje din Las Fierbinți.
Toma Cuzin, actorul din „Las Fierbinți”, despre copilăria sa și felul în care și-a cunoscut șoția
„Mi-am asumat acest rol! Dacă se termină serialul, voi face altceva, chiar dacă în memoria colectivă poate voi rămâne Firicel. Dar oamenii uită mult mai repede azi decât acum 20-25 de ani, pentru că au acces la mult mai multe informaţii şi lumea se schimbă mult mai repede”, a declarat actorul.
Toma Cuzin s-a îndrăgostit de soția sa, Cristina, pe când avea doar 16 ani și a venit în București pentru ea.
„În armată mi-am dat seama că mie îmi plăcea sportul. Făceam sport şi am zis că la facultatea de sport nu e mult de învăţat (râde). Plus că am vrut să vin în Bucureşti pentru iubita mea. Am cunoscut-o pe un lac, unde se duceau copiii să facă baie. Am văzut-o şi trei ani n-am mai văzut nimic în faţa ochilor. Ea venea doar în vacanţe la ţară. Am căutat-o, am urmărit-o şi am văzut-o doar de vreo trei ori în cei trei ani. Eu oricum eram un puşti de 16-17 ani, incapabil să vorbească sau să-şi articuleze vreun gând. Plus că eu lucram în mină, ea terminase liceul de arte plastice la Craiova”, a povestit Toma Cuzin.
După toate acestea, cei doi s-au reîntâlnit la discotecă.
„Ne-am întâlnit la discotecă, am scăpat-o de golani (râde). A doua zi ne-am întâlnit pe stradă, am intrat cu ea în vorbă, am cucerit-o cu vorbe dulci, cu bunătate şi îngăduinţă, şi din momentul ăla nu ne-a mai despărţit nimic”, a afirmat el.
Părinții Cristinei l-au plăcut oricum în momentul în care l-au cunoscut pe cel care avea să devină soțul fiicei lor.
„Eu eram miner şi intrasem într-o familie de artişti, de oameni de cultură, mama ei era profesoară, tatăl ei era inginer, iar ea, artistă. Îţi dai seama cum eram eu… La întâlnirile cu ei nu trebuia să vadă şi să simtă… Cumva, am reuşit să-i păcălesc până n-a mai fost nevoie să mă prefac în faţa lor. Ei m-au plăcut oricum, am avut o relaţie foarte bună. Mama ei, fiind profesoară de Română şi Franceză, chiar m-a învăţat gramatică. Mă hotărâsem să dau la Sport şi mama ei m-a învăţat să vorbesc, să scriu cât de cât corect şi aşa am intrat la Facultatea de Sport, dar nu am terminat-o, pentru că în 2002 m-am apucat de Actorie”, a povestit Toma Cuzin.
Cristina Toma este artist plastic și are împreună cu Toma Cuzin doi copii, o fată și un băiat.
Toma Cuzin, actorul din „Las Fierbinți”, despre copilăria sa și felul în care și-a cunoscut șoția
Toma Cuzin, actorul din „Las Fierbinți”, despre copilăria sa și felul în care și-a cunoscut șoția