Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, în dosarul în care este cercetat pentru conducere sub influența drogurilor.
În septembrie 2020, tânărul actor a fost tras pe dreapta de Poliția Capitalei și testat ppentru substanțe interzise. Rezultatul a ieșit pozitiv la două substanțe, cocaină și cannabis. Ca atare, Toto a fost dus la INML (Institutul Național de Medicină Legală), apoi i s-a întocmit dosar penal.
Între timp, el ar fi încercat să convingă autoritățile că nu ar fi fost drogat și că, de fapt, aparatul a dat eroare, susține evz.ro.
Toto ar fi încercat să scape de acuzații reclamând o presupusă lipsă de legalitate a sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către procurori.
Totuși, rezultatele i-au determinat pe procurori să-l trimită în judecată, în stare de libertate.
„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 8017/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti privind pe inculpatul Dumitrescu – Badea Ilie, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. 2 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Dumitrescu – Badea Ilie. În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat”, este decizia judecătorilor, conform sursei citate.